joi, 9 octombrie 2014

Ziua Resurselor Umane



Ziua Resurselor Umane ale Armatei Române

În fiecare an, pe 9 octombrie, militarii români sărbătoresc Ziua Resurselor Umane.
La 9 octombrie 1862, prin Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Ministerului de Război, a luat fiinţă, „I-a Direcţie Personal şi Operaţii Militare“, organizată pe două „diviziuni“.

Data de 9 octombrie a început să fie sărbătorită prin Ordinul ministrului Apărării nr. M 32, din 23 februarie 2006. 
Referitor la Direcţia Personal şi Operaţii Militare înfiinţată de Alexandru Ioan Cuza, este de menţionat că, potrivit lui Ion Gurgu, fost Director al Directiei Rsurse Umane, atribuţiile noii structuri evidenţiază activităţi deosebit de complexe, care pot fi apreciate la adevărata valoare şi dimensiune în anii următori“.
Dezvoltarea diferitelor componente ale administraţiei militare centrale şi apariţia, în timp, a unor noi arme şi specializări militare au făcut ca, de-a lungul existenţei sale, actuala Direcţie Management Resurse Umane să parcurgă un proces continuu de schimbări în structură şi în denumiri, printre care enumerăm:
Direcţia Personal;
Serviciul Personal;
Direcţia Generală a Personalului
 Direcţia Personal;
Direcţia Superioară a Personalului;
 Direcţia Cadrelor Armatei;
 Direcţia Cadre şi Învăţământ;
Direcţia Personal,
 iar din 1997, Direcţia Management Resurse Umane“, a explicat Ion Gurgu.
 „Indiferent însă de denumirea structurii, în timp de pace şi în timp de război, compartimentele de bază ale structurii centrale de personal au păstrat neîntrerupt atribuţiile lor specifice şi au continuat să funcţioneze eficient, pentru a asigura armatei necesarul de resurse umane“.

LA MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
BIROUL OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE – FILIALA ORADEA
SECRETAR , LT.COL. (RZ.) DIPL. EC. TUDOR ALEXANDRU - COSTEL

marți, 7 octombrie 2014

REZULTATELE PICHETARII DE IERI, 06.102014

marți, 7 octombrie 2014


REZULTATELE PICHETARII DE IERI, 06.10.2014
- In atentia tuturor membrilor SCMD –
Stimati camarazi,
Conform aprobarii Primariei Capitalei, pentru o pichetare de maximum de 50 de persoane, ieri, membri ai SCMD din Bucuresti si Constanta, cu presedintele SCMD si 3 vicepresedinti ai CD, s-au adunat la orele 13.30, in fata sediului PSD din Bd-ul Kiseleff nr.10. S-a protestat numai impotriva ilegalului concediu pe care si l-a luat Legislativul pentru a sustine, anticonstitutional, candidatura la prezidentiale, in loc sa continue in perioada 01-07 octombrie dezbaterea proiectelor legilor promise. Conform ordinii, stabilite de ei insisi, urmau sa fie dezbatute in procedura de urgenta la Camera Deputatilor si sa fie trimise spre promulgare proiectele privindu-i pe: 1) diplomati, grefieri, functionari publici din Parlament si Curtea de conturi, fostii parlamentari, 2) revolutionari (inclusiv militari) si 3) rezervisti, adica Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
Materialul, destinat presedintelui PSD, a fost depus de o delegatie, la registratura. Discutii     s-au purtat, la solicitarea acestora, la ora 14.30, cu presedintele UNPR, viceprim-ministru, iar la ora 16.00, cu dl. Liviu Dragnea, presedinte executiv al PSD. Celor doi demnitari li s-a inmanat cate un exemplar al solicitarilor oficiale adresate dlui Victor Ponta. Ambii au promis deblocarea situatiei in doua zile, in sensul solicitarilor SCMD.
Presedintele SCMD a anuntat suspendarea actiunii de pichetare pana luni, 13 octombrie 2014, la orele 14.00, cand vom solicita Primariei Capitalei dreptul de participare cu un numar mai mare de membri pentru a primi, oficial, raspunsul la demersurile noastre.
Cu stupoare am aflat cu aceasta ocazie ca un mic grup de membri SCMD din provincie s-ar fi prezentat, in baza unei “pile” pusa telefonic, nu la sediul PSD, ci la alte sedii oficiale, pentru a reclama, nu drepturile rezervistilor, nu legea solicitata de SCMD, ci faptul de a fi recunoscuti drept adevarata conducere a SCMD si adevaratele persoane de dialog. Au fost trimisi la plimbare. Vom verifica aceasta informatie si vom lua masurile statutare care se impun.
Daca promisiunile nu vor fi onorate, vom relua, asadar, pichetarea, luni, 13 octombrie, la orele 14.00.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

A inceput pichetarea sediului central al PSD

luni, 6 octombrie 2014

In Bucuresti a inceput pichetarea sediului central al PSD

In pofida tuturor celor care vad in SCMD o anexa a partidelor politice si indeosebi a PSD, astazi, 06.10.2014, un grup de 40 de manifestanti a pichetat sediul central al PSD, situat in Bucuresti, Bd. Kiseleff, nr. 10. Printre manifestanti s-au aflat si membri ai Filialei SCMD Constanta, in frunte cu presedintele acestei filiale.

De la microfon, vorbitorii au subliniat faptul ca PSD si aliatii sai au abandonat promisa "Dreptate pana la capat". SCMD si aliatii sai nu abandoneaza insa lupta pentru infaptuirea acesteia, preluand de astazi acest slogan. S-au reamintit toate promisiunile neonorate de catre actuala Putere. S-a protestat vehement impotriva noii "vacante" parlamentare, un gest iresponsabil al alesilor nostri, care dezamageste profund opinia publica romaneasca, cerandu-se revenirea la lucru cat mai grabnica a parlamentarilor.
Un regret si un gust amar l-a lasat absenta reprezentantilor media de la acest eveniment, dovedind astfel, de la caz la caz, fie obedienta fata de Putere, fie dezinteres fata de societatea civila, fata de cererile si doleantele cetatenilor de rand ai Romaniei.

A fost depusa la registratura PSD adresa cu nr. 1245/06.10.2014.

Manifestantii au decis sa revina la sediul PSD peste o saptamana, adica luni, 13.10.2014, ora 14.00. 

duminică, 5 octombrie 2014

DOMNULUI VICTOR PONTA ... CANDIDAT LA PRESEDINTIE



DOMNULUI VICTOR PONTA
PRESEDINTELE PSD, PREMIER, CANDIDAT LA PRESEDINTIE

DOMNULE PRESEDINTE,
Apeland la probitatea si pregatirea dvs. profesionala, in conformitate cu prevederile constitutionale privind atributiile parlamentarilor, va solicitam urmatoarele:
1.     Oprirea imediata a anticonstitutionalei greve parlamentare, ilegal declansata, la initiativa PSD, la 30 septembrie, a.c. si intoarcerea parlamentarilor la lucru.
2.     Neimplicarea parlamentarilor, angajatii nostri prin vot pentru elaborarea legilor tarii si nu pentru altceva, in campania electorala pentru prezidentiale.
3.     Reluarea imediata, conform promisiunilor facute de dvs. Societatii Civile, a dezbaterilor legislative asupra proiectelor de legi ce urmau a fi votate in perioada 01-07 octombrie a.c., in atentia noastra situandu-se, in mod deosebit, Legea Pensiilor Militare de Stat, menita a stopa haosul legislativ creat in ceea ce ne priveste de regimul Basescu si a ne racorda, si prin prisma armatei de rezerva, la cerintele impuse de Tratatul de aderare la NATO.
4.     Remiterea, catre reprezentantii SCMD si ai sindicatelor din MAI, a ultimei forme a Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, cu amendamentele propuse, indeosebi de Ministerul Muncii, pentru a verifica in ce masura solicitarile noastre au fost avute in vedere.
In scopul primirii raspunsurilor la solicitarile noastre, un pichet organizat de SCMD se va afla in fata sediului central al PSD din Soseaua Kiseleff nr.10, in fiecare zi, intre orele 14.00-17.00, incepand cu data de maine, luni, 06 octombrie, a.c.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

PARLAMENTARI, INAPOI LA MUNCA!



PARLAMENTARI, INAPOI LA MUNCA!
SCRISOARE DESCHISA PARLAMENTARILOR ROMANIEI

Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Greva parlamentara anticonstitutionala, declansata de dvs. la 30 septembrie a.c., demonstreaza ca nu va cunoasteti nici fisa postului, nici raporturile de munca. Altfel, nu ati fi riscat acest pueril conflict de munca.
Nu partidele din care faceti parte si care doar v-au recomandat, ci noi, cei care v-am angajat, prin vot, suntem patronii dvs! V-am investit cu increderea noastra si v-am trimis in Parlament in numele nostru, al tuturor, cu unicul scop de a lichida, definitiv, haosul legislativ produs de regimul tiranic Basescu – Boc si a aduce Romania, prin activitatea dvs., pe linia de plutire.
Nu v-am angajat sa va constituiti in vreun sindicat al crimei organizate si sa stopati sau sa amanati actiunile justitiei fata de aceia dintre dvs. care, din interes propriu sau de clan, au incalcat legea. Tertipul, la care ati recurs la 30 septembrie, este, prin urmare, si anticonstitutional si in afara prevederilor dvs. contractuale, asumate prin juramant fata de natiune.
 V-am trimis in Parlament sa faceti legi, nu sa va implicati in campania prezidentiala. Aceasta este treaba partidelor, nu a dvs.!
V-ati permis, asadar, sa declansati un conflict ilegal de munca, parasind activitatea fara avizul nostru, sub pretextul unei vacante parlamentare luata unilateral, pe toata perioada campaniei electorale si a alegerilor prezidentiale, desi sunteti unicul nostru reprezentant legal. Al nostru si nu al partidelor, potrivit Constitutiei!
Ne vom adresa, prin urmare, celui care ne reprezinta legal in Justitie, Avocatului Poporului, in speta sindicalistului Victor Ciorbea, solicitandu-i sa ceara Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii demersului dvs.
In calitate de patronat, vom impune pierderea de catre dvs. a oricaror drepturi salariale si conexe, pe toata durata grevei dvs. neautorizate.
Vom picheta sediul PSD, incepand de luni, 6 septembrie a.c., pentru a cere dlui. Ilie Sirbu, cel care v-a dat, in Birourile permanente, ordinul neautorizat de parasire a locului de munca, sa revina asupra acestuia.
Ii vom recomanda, ca unui parinte, sa se ocupe de lucrarea Domnului si sa le lase pe cele diavolesti Satanei, iar dvs. , daca tot va place sa executati ordine, intocmai, la timp si fara cracnire, va transmitem urmatoarele, in calitate de angajatori: “Ascultati comanda la noi! Senatori si deputati, inapoi la munca, fugaaa…..mars!”!  Asteptam  Legea pensiilor militare de stat in masura sa ne aduca, in sfarsit, calitatea de rezervisti NATO.
Fara stima,
Cu profunda dezamagire,
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 3 octombrie 2014

HOTARIRILE COMITETULUI DIRECTOR AL SCMD !

INFORMARE TRANSMISA SI PRELUATA DE LA FILIALA TIMISOARA

INFORMARE
            În data de 02.octombrie a.c. s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Director al SCMD la sediul central din Bucureşti, în care s-au hotărât următoarele:
  1. Lucrările Consiliului Naţional al Reprezentanţilor din acest an se vor desfăşura la Alba-Iulia, în zilele de 17 şi 18 octombrie (numai 2 zile, nu 3 ca în ceilalţi ani);
  2. Pe ordinea de zi a CNR vor figura următoarele puncte:
                    I.  Adoptarea modificărilor la statutul SCMD;
                    II .Prorogarea mandatului actualei conduceri până la validarea modificărilor
                         statutului, conform prevederilor legale, de către instanţa de judecată şi
                         convocarea CNR de alegeri în condiţiile noului statut.
  1. În vederea stabilirii participanţilor la CNR-2014, Comitetul Director a hotărât desfiinţarea filialelor care nu mai au în evidenţă niciun membru, iar celorlalte care au sub 15 membri li s-a acordat termen până la data de 10 octombrie pentru a-şi completa efectivele, în caz contrar urmând ca şi ele să fie desfiinţate iar membrii din evidenţă se vor putea transfera la alte filiale din apropiere, care îndeplinesc condiţiile statutare de funcţionare.
  2. Deoarece după mai mult de doi ani de promisiuni doar o mică parte au fost onorate, SCMD va începe pichetarea sediului central al PSD din Bd. Kiseleff nr. 10, luni 06. 10.2014 la orele 14.00. 
Preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD
Vicepreşedinte coordonator pentru Zona de Vest

Col(r) Radu AROMÂNESEI

joi, 2 octombrie 2014

BILANT S.C.M.D.

miercuri, 1 octombrie 2014

BILANT SCMD

BILANT SCMD
- In atentia tuturor rezervistilor, membri sau nu ai  SCMD –
Doamnelor si domnilor,
SCMD a fost infiintat, prin hotarare judecatoreasca, la 18 august 2009, pentru apararea drepturilor socio-profesionale ale militarilor, de catre un grup de 21 de rezervisti care cunosteau, prin natura pozitiei lor, pachetul de legi aflat in pregatire si avand drept tinta destructurarea rezervei. Potrivit acestei hotarari, sindicatul era si este format din membri fondatori si membri, ulterior aderenti, numiti asociati, avand personalitate juridica si putand alcatui filiale fara personalitate juridica in tara si in afara granitelor, cu peste 15 membri fiecare.
Cu mijloacele specifice luptei sindicale, in justitie, in strada, in dialog sau in opozitie cu clasa politica, in conditiile unui murdar razboi de imagine si psihologic sustinut de guverne impotriva rezervistilor, SCMD a luptat impotriva legilor si masurilor anticonstitutionale luate de regimul Basescu-Boc in perioada 2009-2013, realizand urmatoarele:
  • Aducerea sub acelasi steag, pentru prima data in istorie, a rezervistilor proveniti din MApN, MAI si Servicii, in deplina unitate de juramant si de interese.
  • Desfiintarea definitiva a “Recalcularii” si compromiterea Legii 119/2010 (Afacerea “Erga omnes”) la ICCJ, la 7 ianuarie 2011.
  • Obtinerea, la 24 ianuarie 2011, a revenirii in cuantum a pensiilor la nivelul din 2010, pentru intreg anul 2011.
  • Obtinerea renuntarii la taierea cu 25-49% a salariilor activilor si cresterea a cca o treime din pensii, prin operatiunea numita “Revizuire”, cu incepere de la 1 ianuarie 2012.
  • Recuperarea, in februarie 2012, a calatoriilor gratuite pe CFR, in conditiile in care aliatii nostri CFR-isti nu le-au obtinut nici astazi pe ale lor.
  • Legea 112/2012 de “amnistiere fiscala” pentru cca o treime din rezervisti cu pensiile scazute, care trebuiau sa plateasca, retroactiv, diferentele pe 21 de luni din urma.
  • Realizarea in 2012 si recuperarea in ianuarie 2013 a Proiectului Legii pensiilor militare de stat care a fost asumat de noul guvern.
  • Scoaterea in domeniul public, ca tema de dezbatere, a discriminarii rezervistilor, a pierderii retroactive a drepturilor castigate de la 1830 incoace si a neconformitatii statutelor militarilor si politistilor cu noile realitati si calitatea de tara membra NATO a Romaniei.
  • Contracararea ofensivei mediatice, psihologice si imagologice de denigrare a rezervistilor in scopul transformarii lor in victime ale urii oarbe a populatiei, prin transformarea SCMD, incepand cu adunarea populara din Piata Eroilor, din 7 octombrie 2011, in etalon al luptei sindicale si forta organizatorica de coagulare a societatii civile romanesti in cadrul CNSC.
  • Stoparea manipularii opiniei publice romanesti prin recurgerea de catre guverne la “scuza” FMI, indicat drept principalul vinovat de promulgarea legilor genocidului si dezastrului national, prin intrarea in contact direct cu reprezentantii acestuia.
  • Atragerea atentiei asupra rezervistilor romani, prin dialogul direct stabilit de SCMD cu reprezentanti ai organizatiilor nationale si internationale ale rezervistilor si militarilor activi, dar si ai guvernelor statelor membre UE si NATO si stabilirea dialogului direct cu reprezentanti ai Pentagonului, Departamentului de Stat al SUA (raportorul pentru Romania si Moldova) si staff-ul presedintelui Rusiei, in 2012 si 2013. In acest context, SCMD a intrat in atentia media europeana si nord americana, prin realizarea contactelor directe cu organe de presa ca Washington Post si Vocea Rusiei, fiind singura forta organizata din Romania care a sustinut, prin campanie de presa in randul romanilor americani, candidatura lui Barack Obama la presedintia SUA.
  • Impunerea Contractului Social ca suma a revendicarilor militarilor si categoriilor socio-profesionale aliate, prin semnarea, de catre presedintele SCMD (a carui semnatura este, juridic, singura valabila) si copresedintii USL, a Acordului de la 14 iulie 2012. Urmarea a fost victoria fara drept de apel a USL in alegeri.
  • Stoparea in iunie 2013 a fazei finale a “Revizuirii” (conform art.4, OG1/2011, inca in vigoare), care prevedea scaderi catastrofale ale pensiilor pentru toti cei 154.000 de rezervisti in viata la acea data si o noua “amnistie fiscala”  care stopa returnarea, de catre absolut toti rezervistii, in termen de 6 luni, a unor sume colosale calculate pe 30 de luni din urma, in iulie 2013. Masura incepuse a fi aplicata, ducand la decesul a zeci de rezevisti, intre care gl.(r) dr. Mihail Popescu.
  • Obtinerea, prin Legea 241/2013, a revenirii pensiilor in cuantum la nivelul lui decembrie 2010 pentru toti rezervistii afectati de prevederile Legii 263/2010 si ale OUG 1/2011, cu drept de recuperare, in termen de 3 ani, a sumelor abuziv retinute, drept anulat astazi de guvern prin PLX 390/2014 cand, sub pretextul “iertarii mamicilor”, guvernul a redus, mascat, pensiile civile si s-a iertat el insusi de sumele datorate noua. Cei care le mai pot recupera sunt doar membri SCMD care au actionat in justitie inainte de promulgarea noii legi.
  • Declansarea, la cererea noastra, a auditului asupra Caselor Sectoriale de Pensii, operatiune care continua.
  • Recenta votare a PLX 109/2012, ca PLX 402/2014, privind cumulul pensiei cu salariul.
  • Incadrarea in munca a sute de rezervisti, in mod deosebit in perioada interimatului lui Crin Antonescu.
  • Consilierea juridica a sute de cadre active si militari angajati in prag de pensie, inscrierea lor ulterioara in sindicat si declansarea actiunilor lor recuperatorii in justitie.
  • Stoparea, in vara acestui an, a ticaloasei incercari de transformare a Secretariatului de stat pentru revolutionari intr-un secretariat, exclusiv pentru asa-zisii detinuti politici, operatiune care viza si inca vizeaza si lipsirea de drepturi a familiilor militarilor si politistilor cazuti in decembrie 1989 – ianuarie 1990, a celor raniti, arestati sau cu merite deosebite si, din nou, incriminarea tuturor militarilor si politistilor activi in 1989 ca slujitori ai regimului socialist (aberant botezat “comunist”) si nu ai tarii, “teroristi”, “tortionari” etc., actiune permanent coordonata din exterior vizand distrugerea Romaniei.
  • Obtinerea, in luna septembrie a.c., in contextul anuntarii candidaturilor la prezidentiale, a angajamentului de rezolvare pe cale legislativa a solicitarilor CNSC privind, in ordine: pilotii civili, diplomatii, grefierii, fostii parlamentari si functionarii publici din Parlament si Curtea de Conturi, revolutionarii, toti pensionarii prin legea cumulului (angajament deja onorat) si rezervistii, prin Legea pensiilor militare de stat.
  • Sub presiunea posibilitatii ca aceia care au adus la putere USL in noiembrie 2012 sa voteze acum alti candidati si a declansarii unei campanii sociale, paralela cu cele electorale, la Bucuresti si in toata tara, de catre SCMD, cu data de 1 octombrie (actiune votata de CD si pentru care s-au obtinut, deja, aprobarile necesare), LEGEA PENSIILOR MILITARE DE STAT a fost programata sa se dezbata in Parlament, pana la 7 octombrie 2014, ultimatumul dat de presedintele SCMD fiind pentru 1 octombrie 2014.
Acesta este contextul in care actiunile de destructurare a SCMD, din ordin si din interior, declansate inca din februarie 2010, au culminat cu un comunicat al presedintelui Filialei 1 Craiova care se erijeaza, inca odata, in lider al unora dintre vicepresedintii SCMD. Pentru lovitura, transmit felicitari doamnei lider PSD Olguta Vasilescu, a carei victorie in alegeri se datoreaza, in proportie decisiva, celui care a prezentat-o electoratului si actualilor sustinatori – presedintele SCMD. Atentionez, insa, ca majoritatea PSD va trebui sa dea si Legea pensiilor militare de stat, nemaiputand da inapoi indiferent daca SCMD va mai exista sau nu. Ba dimpotriva, in calitate de presedinte fondator al SCMD, de fondator al CNSC (ambele structuri in a caror posibilitate nimeni nu credea), ma angajez personal, uzand de sprijinul tuturor celor care cred in mine, militari sau civili ca, daca aceasta lege nu va fi votata si trimisa spre promulgare pana la 7 octombrie, sa contribui la realizarea unei actiuni, aparent la fel de imposibila - rasturnarea previziunilor in alegeri.
Presedintele SCMD
Col.(r) dr. Mircea DOGARU