Data de 9 octombrie a început să fie sărbătorită prin Ordinul ministrului Apărării nr. M 32, din 23 februarie 2006.
joi, 9 octombrie 2014
Ziua Resurselor Umane
Ziua
Resurselor Umane ale Armatei Române
În fiecare an, pe 9 octombrie, militarii români sărbătoresc Ziua Resurselor
Umane.
La 9 octombrie 1862, prin Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, în cadrul Ministerului de Război, a luat fiinţă, „I-a Direcţie Personal
şi Operaţii Militare“, organizată pe două „diviziuni“.
Data de 9 octombrie a început să fie sărbătorită prin Ordinul ministrului Apărării nr. M 32, din 23 februarie 2006.
Data de 9 octombrie a început să fie sărbătorită prin Ordinul ministrului Apărării nr. M 32, din 23 februarie 2006.
Referitor la Direcţia Personal şi Operaţii Militare înfiinţată de Alexandru
Ioan Cuza, este de menţionat că, potrivit lui Ion Gurgu, fost Director al
Directiei Rsurse Umane, atribuţiile noii structuri evidenţiază activităţi
deosebit de complexe, care pot fi apreciate la adevărata valoare şi dimensiune
în anii următori“.
Dezvoltarea diferitelor componente ale administraţiei militare centrale şi
apariţia, în timp, a unor noi arme şi specializări militare au făcut ca, de-a
lungul existenţei sale, actuala Direcţie Management Resurse Umane să parcurgă
un proces continuu de schimbări în structură şi în denumiri, printre care
enumerăm:
Direcţia Personal;
Serviciul Personal;
Direcţia Generală a Personalului
Direcţia Personal;
Direcţia Superioară a Personalului;
Direcţia Cadrelor Armatei;
Direcţia Cadre şi Învăţământ;
Direcţia Personal,
iar din 1997, Direcţia Management
Resurse Umane“, a explicat Ion Gurgu.
„Indiferent însă de denumirea
structurii, în timp de pace şi în timp de război, compartimentele de bază ale
structurii centrale de personal au păstrat neîntrerupt atribuţiile lor
specifice şi au continuat să funcţioneze eficient, pentru a asigura armatei
necesarul de resurse umane“.
LA MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
BIROUL OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE –
FILIALA ORADEA
SECRETAR , LT.COL. (RZ.) DIPL. EC. TUDOR ALEXANDRU - COSTEL
marți, 7 octombrie 2014
REZULTATELE PICHETARII DE IERI, 06.102014
marți, 7 octombrie 2014
REZULTATELE PICHETARII DE
IERI, 06.10.2014
- In atentia tuturor
membrilor SCMD –
Stimati camarazi,
Conform aprobarii Primariei Capitalei, pentru o
pichetare de maximum de 50 de persoane, ieri, membri ai SCMD din Bucuresti si
Constanta, cu presedintele SCMD si 3 vicepresedinti ai CD, s-au adunat la orele
13.30, in fata sediului PSD din Bd-ul Kiseleff nr.10. S-a protestat numai
impotriva ilegalului concediu pe care si l-a luat Legislativul pentru a
sustine, anticonstitutional, candidatura la prezidentiale, in loc sa continue
in perioada 01-07 octombrie dezbaterea proiectelor legilor promise. Conform
ordinii, stabilite de ei insisi, urmau sa fie dezbatute in procedura de urgenta
la Camera Deputatilor si sa fie trimise spre promulgare proiectele privindu-i
pe: 1) diplomati, grefieri, functionari publici din Parlament si Curtea de
conturi, fostii parlamentari, 2) revolutionari (inclusiv militari) si 3)
rezervisti, adica Proiectul Legii pensiilor militare de stat.
Materialul, destinat presedintelui PSD, a fost depus
de o delegatie, la registratura. Discutii s-au purtat, la solicitarea acestora, la
ora 14.30, cu presedintele UNPR, viceprim-ministru, iar la ora 16.00, cu dl.
Liviu Dragnea, presedinte executiv al PSD. Celor doi demnitari li s-a inmanat
cate un exemplar al solicitarilor oficiale adresate dlui Victor Ponta. Ambii au
promis deblocarea situatiei in doua zile, in sensul solicitarilor SCMD.
Presedintele SCMD a anuntat suspendarea actiunii de
pichetare pana luni, 13 octombrie 2014, la orele 14.00, cand vom solicita
Primariei Capitalei dreptul de participare cu un numar mai mare de membri
pentru a primi, oficial, raspunsul la demersurile noastre.
Cu stupoare am aflat cu aceasta ocazie ca un mic grup
de membri SCMD din provincie s-ar fi prezentat, in baza unei “pile” pusa telefonic, nu la sediul
PSD, ci la alte sedii oficiale, pentru a reclama, nu drepturile rezervistilor,
nu legea solicitata de SCMD, ci faptul de a fi recunoscuti drept adevarata
conducere a SCMD si adevaratele persoane de dialog. Au fost trimisi la
plimbare. Vom verifica aceasta informatie si vom lua masurile statutare care se
impun.
Daca promisiunile nu vor fi onorate, vom relua,
asadar, pichetarea, luni, 13 octombrie, la orele 14.00.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
A inceput pichetarea sediului central al PSD
luni, 6 octombrie 2014
In Bucuresti a inceput pichetarea sediului central al PSD
In
pofida tuturor celor care vad in SCMD o anexa a partidelor politice si
indeosebi a PSD, astazi, 06.10.2014, un grup de 40 de manifestanti a
pichetat sediul central al PSD, situat in Bucuresti, Bd. Kiseleff, nr.
10. Printre manifestanti s-au aflat si membri ai Filialei SCMD
Constanta, in frunte cu presedintele acestei filiale.
De
la microfon, vorbitorii au subliniat faptul ca PSD si aliatii sai au
abandonat promisa "Dreptate pana la capat". SCMD si aliatii sai nu
abandoneaza insa lupta pentru infaptuirea acesteia, preluand de astazi
acest slogan. S-au reamintit toate promisiunile neonorate de catre
actuala Putere. S-a protestat vehement impotriva noii "vacante"
parlamentare, un gest iresponsabil al alesilor nostri, care dezamageste
profund opinia publica romaneasca, cerandu-se revenirea la lucru cat mai
grabnica a parlamentarilor.
Un
regret si un gust amar l-a lasat absenta reprezentantilor media de la
acest eveniment, dovedind astfel, de la caz la caz, fie obedienta fata
de Putere, fie dezinteres fata de societatea civila, fata de cererile si
doleantele cetatenilor de rand ai Romaniei.
A fost depusa la registratura PSD adresa cu nr. 1245/06.10.2014.
Manifestantii au decis sa revina la sediul PSD peste o saptamana, adica luni, 13.10.2014, ora 14.00.
duminică, 5 octombrie 2014
DOMNULUI VICTOR PONTA ... CANDIDAT LA PRESEDINTIE
DOMNULUI VICTOR PONTA
PRESEDINTELE PSD, PREMIER, CANDIDAT LA PRESEDINTIE
DOMNULE PRESEDINTE,
Apeland
la probitatea si pregatirea dvs. profesionala, in conformitate cu prevederile
constitutionale privind atributiile parlamentarilor, va solicitam urmatoarele:
1. Oprirea
imediata a anticonstitutionalei greve parlamentare, ilegal declansata, la initiativa
PSD, la 30 septembrie, a.c. si intoarcerea parlamentarilor la lucru.
2. Neimplicarea
parlamentarilor, angajatii nostri prin vot pentru elaborarea legilor tarii si
nu pentru altceva, in campania electorala pentru prezidentiale.
3. Reluarea
imediata, conform promisiunilor facute de dvs. Societatii Civile, a
dezbaterilor legislative asupra proiectelor de legi ce urmau a fi votate in
perioada 01-07 octombrie a.c., in atentia noastra situandu-se, in mod deosebit,
Legea Pensiilor Militare de Stat, menita a stopa haosul legislativ creat in
ceea ce ne priveste de regimul Basescu si a ne racorda, si prin prisma armatei
de rezerva, la cerintele impuse de Tratatul de aderare la NATO.
4. Remiterea,
catre reprezentantii SCMD si ai sindicatelor din MAI, a ultimei forme a
Proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat, cu amendamentele propuse,
indeosebi de Ministerul Muncii, pentru a verifica in ce masura solicitarile
noastre au fost avute in vedere.
In
scopul primirii raspunsurilor la solicitarile noastre, un pichet organizat de
SCMD se va afla in fata sediului central al PSD din Soseaua Kiseleff nr.10, in
fiecare zi, intre orele 14.00-17.00, incepand cu data de maine, luni, 06 octombrie,
a.c.
Honor
et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
PARLAMENTARI, INAPOI LA MUNCA!
PARLAMENTARI, INAPOI LA MUNCA!
SCRISOARE DESCHISA PARLAMENTARILOR ROMANIEI
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Greva
parlamentara anticonstitutionala, declansata de dvs. la 30 septembrie a.c.,
demonstreaza ca nu va cunoasteti nici fisa postului, nici raporturile de munca.
Altfel, nu ati fi riscat acest pueril conflict de munca.
Nu
partidele din care faceti parte si care doar v-au recomandat, ci noi, cei care
v-am angajat, prin vot, suntem patronii dvs! V-am investit cu increderea noastra
si v-am trimis in Parlament in numele nostru, al tuturor, cu unicul scop de a
lichida, definitiv, haosul legislativ produs de regimul tiranic Basescu – Boc
si a aduce Romania, prin activitatea dvs., pe linia de plutire.
Nu
v-am angajat sa va constituiti in vreun sindicat al crimei organizate si sa stopati
sau sa amanati actiunile justitiei fata de aceia dintre dvs. care, din interes
propriu sau de clan, au incalcat legea. Tertipul, la care ati recurs la 30
septembrie, este, prin urmare, si anticonstitutional si in afara prevederilor
dvs. contractuale, asumate prin juramant fata de natiune.
V-am trimis in Parlament sa faceti legi, nu sa
va implicati in campania prezidentiala. Aceasta este treaba partidelor, nu a
dvs.!
V-ati
permis, asadar, sa declansati un conflict ilegal de munca, parasind activitatea
fara avizul nostru, sub pretextul unei vacante parlamentare luata unilateral,
pe toata perioada campaniei electorale si a alegerilor prezidentiale, desi
sunteti unicul nostru reprezentant legal. Al nostru si nu al partidelor,
potrivit Constitutiei!
Ne
vom adresa, prin urmare, celui care ne reprezinta legal in Justitie, Avocatului
Poporului, in speta sindicalistului Victor Ciorbea, solicitandu-i sa ceara
Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra constitutionalitatii demersului
dvs.
In
calitate de patronat, vom impune pierderea de catre dvs. a oricaror drepturi
salariale si conexe, pe toata durata grevei dvs. neautorizate.
Vom
picheta sediul PSD, incepand de luni, 6 septembrie a.c., pentru a cere dlui.
Ilie Sirbu, cel care v-a dat, in Birourile permanente, ordinul neautorizat de
parasire a locului de munca, sa revina asupra acestuia.
Ii
vom recomanda, ca unui parinte, sa se ocupe de lucrarea Domnului si sa le lase
pe cele diavolesti Satanei, iar dvs. , daca tot va place sa executati ordine,
intocmai, la timp si fara cracnire, va transmitem urmatoarele, in calitate de
angajatori: “Ascultati comanda la noi! Senatori si deputati, inapoi la munca,
fugaaa…..mars!”! Asteptam Legea pensiilor militare de stat in masura sa
ne aduca, in sfarsit, calitatea de rezervisti NATO.
Fara
stima,
Cu
profunda dezamagire,
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
vineri, 3 octombrie 2014
HOTARIRILE COMITETULUI DIRECTOR AL SCMD !
INFORMARE TRANSMISA SI PRELUATA DE LA FILIALA TIMISOARA
INFORMARE
În data de
02.octombrie a.c. s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Director al SCMD la sediul
central din Bucureşti, în care s-au hotărât următoarele:
- Lucrările Consiliului Naţional al Reprezentanţilor din acest an se vor desfăşura la Alba-Iulia, în zilele de 17 şi 18 octombrie (numai 2 zile, nu 3 ca în ceilalţi ani);
- Pe ordinea de zi a CNR vor figura următoarele puncte:
I. Adoptarea modificărilor la statutul SCMD;
II .Prorogarea mandatului
actualei conduceri până la validarea modificărilor
statutului, conform
prevederilor legale, de către instanţa de judecată şi
convocarea CNR de alegeri în condiţiile
noului statut.
- În vederea stabilirii participanţilor la CNR-2014, Comitetul Director a hotărât desfiinţarea filialelor care nu mai au în evidenţă niciun membru, iar celorlalte care au sub 15 membri li s-a acordat termen până la data de 10 octombrie pentru a-şi completa efectivele, în caz contrar urmând ca şi ele să fie desfiinţate iar membrii din evidenţă se vor putea transfera la alte filiale din apropiere, care îndeplinesc condiţiile statutare de funcţionare.
- Deoarece după mai mult de doi ani de promisiuni doar o mică parte au fost onorate, SCMD va începe pichetarea sediului central al PSD din Bd. Kiseleff nr. 10, luni 06. 10.2014 la orele 14.00.
Preşedintele
Filialei 1 Timişoara a SCMD
Vicepreşedinte
coordonator pentru Zona de Vest
Col(r) Radu
AROMÂNESEI
joi, 2 octombrie 2014
BILANT S.C.M.D.
miercuri, 1 octombrie 2014
BILANT SCMD
BILANT SCMD
- In atentia tuturor rezervistilor, membri sau nu
ai SCMD –
Doamnelor si domnilor,
SCMD
a fost infiintat, prin hotarare judecatoreasca, la 18 august 2009, pentru
apararea drepturilor socio-profesionale ale militarilor, de catre un grup de 21
de rezervisti care cunosteau, prin natura pozitiei lor, pachetul de legi aflat
in pregatire si avand drept tinta destructurarea rezervei. Potrivit acestei
hotarari, sindicatul era si este format din membri fondatori si membri,
ulterior aderenti, numiti asociati, avand personalitate juridica si putand
alcatui filiale fara personalitate juridica in tara si in afara granitelor, cu
peste 15 membri fiecare.
Cu
mijloacele specifice luptei sindicale, in justitie, in strada, in dialog sau in
opozitie cu clasa politica, in conditiile unui murdar razboi de imagine si
psihologic sustinut de guverne impotriva rezervistilor, SCMD a luptat impotriva
legilor si masurilor anticonstitutionale luate de regimul Basescu-Boc in
perioada 2009-2013, realizand urmatoarele:
- Aducerea sub acelasi steag, pentru prima data in istorie, a rezervistilor proveniti din MApN, MAI si Servicii, in deplina unitate de juramant si de interese.
- Desfiintarea definitiva a “Recalcularii” si compromiterea Legii 119/2010 (Afacerea “Erga omnes”) la ICCJ, la 7 ianuarie 2011.
- Obtinerea, la 24 ianuarie 2011, a revenirii in cuantum a pensiilor la nivelul din 2010, pentru intreg anul 2011.
- Obtinerea renuntarii la taierea cu 25-49% a salariilor activilor si cresterea a cca o treime din pensii, prin operatiunea numita “Revizuire”, cu incepere de la 1 ianuarie 2012.
- Recuperarea, in februarie 2012, a calatoriilor gratuite pe CFR, in conditiile in care aliatii nostri CFR-isti nu le-au obtinut nici astazi pe ale lor.
- Legea 112/2012 de “amnistiere fiscala” pentru cca o treime din rezervisti cu pensiile scazute, care trebuiau sa plateasca, retroactiv, diferentele pe 21 de luni din urma.
- Realizarea in 2012 si recuperarea in ianuarie 2013 a Proiectului Legii pensiilor militare de stat care a fost asumat de noul guvern.
- Scoaterea in domeniul public, ca tema de dezbatere, a discriminarii rezervistilor, a pierderii retroactive a drepturilor castigate de la 1830 incoace si a neconformitatii statutelor militarilor si politistilor cu noile realitati si calitatea de tara membra NATO a Romaniei.
- Contracararea ofensivei mediatice, psihologice si imagologice de denigrare a rezervistilor in scopul transformarii lor in victime ale urii oarbe a populatiei, prin transformarea SCMD, incepand cu adunarea populara din Piata Eroilor, din 7 octombrie 2011, in etalon al luptei sindicale si forta organizatorica de coagulare a societatii civile romanesti in cadrul CNSC.
- Stoparea manipularii opiniei publice romanesti prin recurgerea de catre guverne la “scuza” FMI, indicat drept principalul vinovat de promulgarea legilor genocidului si dezastrului national, prin intrarea in contact direct cu reprezentantii acestuia.
- Atragerea atentiei asupra rezervistilor romani, prin dialogul direct stabilit de SCMD cu reprezentanti ai organizatiilor nationale si internationale ale rezervistilor si militarilor activi, dar si ai guvernelor statelor membre UE si NATO si stabilirea dialogului direct cu reprezentanti ai Pentagonului, Departamentului de Stat al SUA (raportorul pentru Romania si Moldova) si staff-ul presedintelui Rusiei, in 2012 si 2013. In acest context, SCMD a intrat in atentia media europeana si nord americana, prin realizarea contactelor directe cu organe de presa ca Washington Post si Vocea Rusiei, fiind singura forta organizata din Romania care a sustinut, prin campanie de presa in randul romanilor americani, candidatura lui Barack Obama la presedintia SUA.
- Impunerea Contractului Social ca suma a revendicarilor militarilor si categoriilor socio-profesionale aliate, prin semnarea, de catre presedintele SCMD (a carui semnatura este, juridic, singura valabila) si copresedintii USL, a Acordului de la 14 iulie 2012. Urmarea a fost victoria fara drept de apel a USL in alegeri.
- Stoparea in iunie 2013 a fazei finale a “Revizuirii” (conform art.4, OG1/2011, inca in vigoare), care prevedea scaderi catastrofale ale pensiilor pentru toti cei 154.000 de rezervisti in viata la acea data si o noua “amnistie fiscala” care stopa returnarea, de catre absolut toti rezervistii, in termen de 6 luni, a unor sume colosale calculate pe 30 de luni din urma, in iulie 2013. Masura incepuse a fi aplicata, ducand la decesul a zeci de rezevisti, intre care gl.(r) dr. Mihail Popescu.
- Obtinerea, prin Legea 241/2013, a revenirii pensiilor in cuantum la nivelul lui decembrie 2010 pentru toti rezervistii afectati de prevederile Legii 263/2010 si ale OUG 1/2011, cu drept de recuperare, in termen de 3 ani, a sumelor abuziv retinute, drept anulat astazi de guvern prin PLX 390/2014 cand, sub pretextul “iertarii mamicilor”, guvernul a redus, mascat, pensiile civile si s-a iertat el insusi de sumele datorate noua. Cei care le mai pot recupera sunt doar membri SCMD care au actionat in justitie inainte de promulgarea noii legi.
- Declansarea, la cererea noastra, a auditului asupra Caselor Sectoriale de Pensii, operatiune care continua.
- Recenta votare a PLX 109/2012, ca PLX 402/2014, privind cumulul pensiei cu salariul.
- Incadrarea in munca a sute de rezervisti, in mod deosebit in perioada interimatului lui Crin Antonescu.
- Consilierea juridica a sute de cadre active si militari angajati in prag de pensie, inscrierea lor ulterioara in sindicat si declansarea actiunilor lor recuperatorii in justitie.
- Stoparea, in vara acestui an, a ticaloasei incercari de transformare a Secretariatului de stat pentru revolutionari intr-un secretariat, exclusiv pentru asa-zisii detinuti politici, operatiune care viza si inca vizeaza si lipsirea de drepturi a familiilor militarilor si politistilor cazuti in decembrie 1989 – ianuarie 1990, a celor raniti, arestati sau cu merite deosebite si, din nou, incriminarea tuturor militarilor si politistilor activi in 1989 ca slujitori ai regimului socialist (aberant botezat “comunist”) si nu ai tarii, “teroristi”, “tortionari” etc., actiune permanent coordonata din exterior vizand distrugerea Romaniei.
- Obtinerea, in luna septembrie a.c., in contextul anuntarii candidaturilor la prezidentiale, a angajamentului de rezolvare pe cale legislativa a solicitarilor CNSC privind, in ordine: pilotii civili, diplomatii, grefierii, fostii parlamentari si functionarii publici din Parlament si Curtea de Conturi, revolutionarii, toti pensionarii prin legea cumulului (angajament deja onorat) si rezervistii, prin Legea pensiilor militare de stat.
- Sub presiunea posibilitatii ca aceia care au adus la putere USL in noiembrie 2012 sa voteze acum alti candidati si a declansarii unei campanii sociale, paralela cu cele electorale, la Bucuresti si in toata tara, de catre SCMD, cu data de 1 octombrie (actiune votata de CD si pentru care s-au obtinut, deja, aprobarile necesare), LEGEA PENSIILOR MILITARE DE STAT a fost programata sa se dezbata in Parlament, pana la 7 octombrie 2014, ultimatumul dat de presedintele SCMD fiind pentru 1 octombrie 2014.
Acesta este contextul in
care actiunile de destructurare a SCMD, din ordin si din interior, declansate
inca din februarie 2010, au culminat cu un comunicat al presedintelui Filialei
1 Craiova care se erijeaza, inca odata,
in lider al unora dintre vicepresedintii SCMD. Pentru lovitura, transmit
felicitari doamnei lider PSD Olguta Vasilescu, a carei victorie in alegeri se
datoreaza, in proportie decisiva, celui care a prezentat-o electoratului si
actualilor sustinatori – presedintele SCMD. Atentionez, insa, ca majoritatea
PSD va trebui sa dea si Legea pensiilor militare de stat, nemaiputand da inapoi
indiferent daca SCMD va mai exista sau nu. Ba dimpotriva, in calitate de
presedinte fondator al SCMD, de fondator al CNSC (ambele structuri in a caror
posibilitate nimeni nu credea), ma angajez personal, uzand de sprijinul tuturor
celor care cred in mine, militari sau civili ca, daca aceasta lege nu va fi
votata si trimisa spre promulgare pana la 7 octombrie, sa contribui la
realizarea unei actiuni, aparent la fel de imposibila - rasturnarea
previziunilor in alegeri.
Presedintele
SCMD
Col.(r)
dr. Mircea DOGARU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


