duminică, 26 iulie 2015

SI ARHIVELE MILITARE SARBATORESC !



ZIUA ARHIVELOR MILITARE ROMANESTI

Se sărbătoresc astăzi 95 de ani de la înfiinţarea Arhivelor Militare Române, instituţie care administrează patrimoniul arhivistic militar şi facilitează valorificarea ştiinţifică a acestuia.
Evolutia arhivisticii militare româneşti a fost determinată şi influenţată de dezvoltarea structurilor militare naţionale şi de creşterea rolului armat ca factor definitoriu de apărare a integrităţii teritoriale şi a independenţei naţionale. 


A fost luată iniţiativa centralizării tuturor documentelor operative şi a celor care aveau legătură cu mişcările de trupe şi cu luptele. Documentele constituiau sursa de informaţie şi baza pentru elaborarea unor lucrări de teorie şi de istorie militară.

 

Iniţiativa a aparţinut Secţiei 6 Istorie din Marele Stat Major care a fost înfiinţată la 1 aprilie 1920 şi care, până în anul 1949 s-a mai numit Secţia 8 Istorie, Secţia 7 Istoric şi Serviciul Istoric, la 26 iulie 1920 luând naştere Depozitul de Arhivă al Secţiei 6 Istorie din Marele Stat Major.
Depozitele regionale şi depozitul de arhivă al Ministerului au funcţionat ca atare din 1947 până în prima jumătate a anului 1960, când au fost contopite sub numele de “Depozitul de Arhivă al Ministerului Forţelor Armate”, având garnizoana fixată la Râmnicu Sărat.
O nouă schimbare de garnizoană la Piteşti, a fost ordonată pentru depozitul de arhivă al armatei, dizlocare executată în intervalul aprilie 1973 – ianuarie 1974. Unitatea a ocupat la Piteşti, cazarma fostului regiment de infanterie 4 Argeş unde a şi rămas până astăzi.
Ziua Arhivelor Militare Române este sărbătorită anual, pe 26 iulie, în întreaga ţară.

LA MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
BIROUL OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE – FILIALA ORADEA
SECRETAR , LT.COL.(Rz.) DIPL. EC. TUDOR ALEXANDRU - COSTEL