Începuturile
artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut
destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul
"artilerie" derivă din verbul arhaic francez "artiller",
care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini
de război. În anul 1843, domnitorul ţării Româneşti, Gheorghe
Bibescu, întreprinde o călătorie la Constantinopol. La înapoiere sultanul îi dăruieşte
patru tunuri cu ţeava din bronz (calibru 80 mm) ca "să slujească întru
paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti".
În anul
1835, Adunarea Naţională din ţara Românească a propus introducerea artileriei
în organizarea armatei naţionale. 10 noiembrie 1843 este pentru istoria
artileriei române o dată memorabilă, un nou punct de plecare, ce marchează
începutul procesului devenirii artileriei moderne în ţara noastră.1843-1850
sunt anii organizării primelor baterii de artilerie în ţara Românească şi
Moldova, a înfiinţării unor turnătorii proprii în Munţii Apuseni, a folosirii
tunurilor în luptele purtate pentru realizarea unor idealuri la care poporul
român aspira de veacuri. De la începuturile organizării ei pe fundamente
moderne, artileria se impune ca o armă complexă. Devenirea ei priveşte nu numai
organizarea, ci şi, dotarea, reglementarea şi instrucţia. La 23 noiembrie 1861,
în baza aprobării domnitorului Al.I.Cuza, este emis Înaltul ordin de zi nr. 344
prin care Direcţia Stabilimentelor de material de artilerie se organizează pe 3
secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi Fabrica de pulbere. În
septembrie 1860 este publicat în Monitorul oastei primul regulament de trageri
pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu şi intitulat
"Teoria dării".În decembrie 1860 este publicată "Legea organizării
puterii armate" potrivit căreia în cadrul armatei române se constituie
"Corpul de artilerie", compus din statul major al armei şi unităţile
de artilerie. Primul război mondial găseşte artileria română în plin efort de
dezvoltare, organizare şi re-organizare, pregătire a personalului şi integrare
în structurile la fel de mobile pentru căutarea drumului optim al devenirii lor
în unitatea armatei. În anul 1939, România avea capacitatea de a mobiliza următoarele
unităţi de artilerie: 31 de brigăzi şi 79 de regimente.
În
perioada postbelică, până în anul 1989, armata română a cunoscut consecinţele
transformatoare impuse de aberanta cursă a înarmărilor generată de factorii
politici sub semnul zodiei războiului rece.
Era post
război rece opune logicii cursei pentru cantitate, logica cursei pentru
calitate. În aceste condiţii este foarte important ca şi în
armata română să se conceapă şi să se pună în operă un sistem artileristic
capabil să ofere: disponibilitate îmbunătăţită, siguranţă mai mare, timp de ripostă
redus, interoperabilitate în NATO, precizie ridicată, eficienţă sporită.
Si în
Armata României termenul "artilerie" înseamnă mai mult decât un
simplu tun sau obuzier. Prin artilerie înţelegem sistemele văzute ca un tot
unitar, precum sunt elementele componente ale unei fiinţe vii: sistemele de
supraveghere, recunoaştere şi de determinări meteo şi balistice; sistemele de
comandă şi control; sistemele de armament şi sistemul de foc; sistemul
logistic.
Pe 10
noiembrie 2012 se împlinesc 169 de ani de când a fost înfiinţată prima baterie
de artilerie de către domnitorul Ţării Româneşti, prinţul Gheorghe Bibescu,
legiferându-se astfel existenţa ARTILERIEI ca armă de sine stătătoare.
Sărbătorirea
zilei artileriştilor este un prilej pentru a ne exprima ataşamentul la valorile
spirituale ale oştirii române şi de a omagia trecutul glorios al armei noastre.
LA MULȚI,
FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘI ANI !
BIROUL
OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE – FILIALA ORADEA
SECRETAR ,
LT.COL. DIPL. EC.(Rz.) TUDOR ALEXANDRU - COSTEL
