ZIUA
POMPIERILOR ROMÂNI
La 13
septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată
disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti
şi un corp de armată otoman.Compania de Pompieri București sub comanda
Căpitanului Pavel Zăgănescu s-a angajat în lupta cu otomanii, care, de douăzeci
de ori mai numeroşi, au pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii. În cursul
luptei inegale, dar eroice, ostaşii formațiunii de pompieri bucureșteni, au
asaltat artileria duşmană. Au căzut în această eroică bătălie mai mult de
jumătate din efectivul companiei de pompieri.
Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este
unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei
pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice şi regimurile
politice prin care a trecut ţara.
Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită
dintotdeauna, ca fiind Ziua Pompierilor din România însă, a fost oficializată
prin legea nr.121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor
Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004 privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe latura
din față a Monumentului Eroilor Pompieri este fixată o placă de bronz cu
inscripția: “Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător,
MDCCCL (1900)”.
În
fiecare an, la data de 13 Septembrie cinstim memoria, curajul şi devotamentul
înaintaşilor care şi-au dat viaţa în Bătălia de la Dealul Spirii.
LA MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
BIROUL OPERATIV AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE –
FILIALA ORADEA
SECRETAR , LT.COL. (Rz.) DIPL. EC. TUDOR ALEXANDRU - COSTEL