DAR
TRICOLORUL
A FOST INMINAT CU DEMNITATE SI ONOARE, SOTIEI DEFUNCTULUI
NOSTRU COLEG.
ARTICOL PRELUAT DIN : ”IN CUIUL CATARII”
”ARMATĂ CU CAI DE LEMN ȘI ROȚI DE BICICLETĂ
(încă ceva de tot râsul)
Așa ziceam noi, tinerii ofițeri naivi care credeam că armata e armată
dar când ceream ceva pentru a repara nu știu ce primeam răspunsul
clasic: „nu avem, vă descurcați și voi cum puteți”.
După un secol de
scremeală națională scăparăm de Ceaușescu, ne făcurăm Democrați cu d
mare, ne băgară ăștia în NATO (am devenit „cineva” adică aveau ei nevoie
de cineva care să stea în linia întâia!).
Dupe aia ne băgară și în
Uniunea Europeană că cică acolo ne e locul nu doar geografic ci și
pentru că suntem o țară dezvoltată, cu potențial și resurse, cu oameni
educați și de viitor (dar la asta le-am tras-o că nu știau ei ce clasă
politică avem!).
Asta a fost! Ne-am împăunat, ne-am dat cu
cărămida-n piept din toate pozițiile, ne-am făcut poze și ne-am ridicat
nasul cu douăzeci de miimi. Cum de ce? Da’ cine mai era ca noi? Abia
scăpați din „lagărul comunist” și eram deja în rând cu cele mai tari
țări din Europa și chiar din lume, stăteam la aceeași masă cu ele și,
culmea, pe scaune la fel de înalte.
Apoi am văzut că undeva e un
por. Adică am început ușor, ușor să ne dezumflăm. Azi un fâs, mâine
altul … și tot așa din fâsâială în fâsâială până am ajuns de râsul
lumii. Pe ultimul loc la toate. Simplu! De ce să ne încurcăm cu mai
multe locuri și să ne facem de băcănie dacă ne întreabă careva „la
concret”!
Luați orice domeniu vă vine în mintea din cap! Autostrăzi,
asistență socială, PIB pe cap de locuitor, păduchi în cap (by the way –
am văzut la TV o reclamă pentru ceva alifie contra păduchilor … anul
ăsta … cred că suntem din nou unici în emisfera nordică!).
Sau hai
să ne gândim la altele, asistență medicală, intervenția la dezastre,
învățământul în mediul rural, sisteme de canalizare și alimentare cu
apă, drumuri naționale blocate de un uriaș nămete de 18 cm. Sau la
câinii comunitari și copiii străzii (niciodată nu am înțeles de ce nu e
invers!).
Am început cu armata militară și trebuie să revenim. Acum
câteva zile apare Ministrul Apărării (cu m mare și a mare) și anunță …
senin: Armata României este operațională în proporție de 40%.
Ca la un bătrân absolvent de liceu militar în secunda aia mi s-a descusut gulerașul!
Mă gândeam: din zece soldați patru au bocanci TC restul papuci de casă?
Din zece arouri patru au capac de delcou iar restul nu au baterie? Din
zece aruncătoare de 82 patru au placa de bază iar restul nu?
La marină nu pot face nicio apreciere pentru că nu am cum. Nu pot să zic „din zece fregate” deoarece nu avem decât două …
La aviație la fel: cum să zici „din zece elicoptere” când sunt numai
patru – unu’ e la un miting la Clinceni, unu’ duce un rănit de la Baia –
Mare la Cluj, altul îl aduce pe primu’ ministru de la Rovinari iar
ultimul a dat la unu’ bateria și la altu’ giroscopu’.
Revenind
serios, așa cum ar trebui … mă găndeam și eu că or fi ceva probleme cu
aparatura de radiolocație care nu a mai fost „apgradată” de 15 ani. Sau
or fi ceva lipsuri pe la rachetele aer – sol (sau invers). Mă gândeam la
aparatura de vedere pe timp de noapte de pe tancuri …
Dar nu! Azi am fost adus cu picioarele pe pământul scump al patriei!
Mă sună azi un vechi și bun prieten. Vorbim de una, de alta după care
îmi spune că a fost (ca toți cei din generația noastră) la o
înmormântare. A trecut la cele sfinte un fost coleg de-al lui dintr-o
garnizoană mare din vest, fost șef al serviciului care se ocupa de
asigurarea cu puști și cartușe.
Așa cum se zice doar în România „a fost o înmormântare frumoasă”.
A venit, comform reglementului, și o gardă de onoare – niște soldați și
un comandant, frumoși, tineri, înalți și hotărâți. Au venit, s-au
aliniat, au luat poziția „de drepți” și, la momentul potrivit, au dat
onorul … și gata.
Cătanele astea bătrâne au început să se mire (se
gândeau doar că și lor le va veni rândul – s-a schimbat ceva, ar trebui
să știm și noi, nu?) … nu s-au tras cele trei salve în aer!
Au
întrebat în stânga și-n dreapta și au fost luminați de bravul comandant:
nu avem muniție de manevră. Pentru puști. Nici măcar pentru ăia 40%
care sunt operaționali?
Asta e tare! Prin urmare nu doar că nu putem să-l nimicim pe agresorul (când o veni!) da’ nici măcar nu-l putem speria?!
PS Ce-o fi zis bătrânul colonel de pe catafalc (în gându’ lui):
„Ehe, dacă știam eu, nu-mi băgam vreo 5 cartușe în buzunaru’ de la manta când am fost ultima oară în depozit!?
DAR
TRICOLORUL
A FOST INMINAT CU DEMNITATE SI ONOARE, SOTIEI DEFUNCTULUI
NOSTRU COLEG.
ARTICOL PRELUAT DIN : ”IN CUIUL CATARII”
”ARMATĂ CU CAI DE LEMN ȘI ROȚI DE BICICLETĂ
(încă ceva de tot râsul)
”ARMATĂ CU CAI DE LEMN ȘI ROȚI DE BICICLETĂ
(încă ceva de tot râsul)
Așa ziceam noi, tinerii ofițeri naivi care credeam că armata e armată dar când ceream ceva pentru a repara nu știu ce primeam răspunsul clasic: „nu avem, vă descurcați și voi cum puteți”.
După un secol de scremeală națională scăparăm de Ceaușescu, ne făcurăm Democrați cu d mare, ne băgară ăștia în NATO (am devenit „cineva” adică aveau ei nevoie de cineva care să stea în linia întâia!).
Dupe aia ne băgară și în Uniunea Europeană că cică acolo ne e locul nu doar geografic ci și pentru că suntem o țară dezvoltată, cu potențial și resurse, cu oameni educați și de viitor (dar la asta le-am tras-o că nu știau ei ce clasă politică avem!).
Asta a fost! Ne-am împăunat, ne-am dat cu cărămida-n piept din toate pozițiile, ne-am făcut poze și ne-am ridicat nasul cu douăzeci de miimi. Cum de ce? Da’ cine mai era ca noi? Abia scăpați din „lagărul comunist” și eram deja în rând cu cele mai tari țări din Europa și chiar din lume, stăteam la aceeași masă cu ele și, culmea, pe scaune la fel de înalte.
Apoi am văzut că undeva e un por. Adică am început ușor, ușor să ne dezumflăm. Azi un fâs, mâine altul … și tot așa din fâsâială în fâsâială până am ajuns de râsul lumii. Pe ultimul loc la toate. Simplu! De ce să ne încurcăm cu mai multe locuri și să ne facem de băcănie dacă ne întreabă careva „la concret”!
Luați orice domeniu vă vine în mintea din cap! Autostrăzi, asistență socială, PIB pe cap de locuitor, păduchi în cap (by the way – am văzut la TV o reclamă pentru ceva alifie contra păduchilor … anul ăsta … cred că suntem din nou unici în emisfera nordică!).
Sau hai să ne gândim la altele, asistență medicală, intervenția la dezastre, învățământul în mediul rural, sisteme de canalizare și alimentare cu apă, drumuri naționale blocate de un uriaș nămete de 18 cm. Sau la câinii comunitari și copiii străzii (niciodată nu am înțeles de ce nu e invers!).
Am început cu armata militară și trebuie să revenim. Acum câteva zile apare Ministrul Apărării (cu m mare și a mare) și anunță … senin: Armata României este operațională în proporție de 40%.
Ca la un bătrân absolvent de liceu militar în secunda aia mi s-a descusut gulerașul!
Mă gândeam: din zece soldați patru au bocanci TC restul papuci de casă? Din zece arouri patru au capac de delcou iar restul nu au baterie? Din zece aruncătoare de 82 patru au placa de bază iar restul nu?
La marină nu pot face nicio apreciere pentru că nu am cum. Nu pot să zic „din zece fregate” deoarece nu avem decât două …
La aviație la fel: cum să zici „din zece elicoptere” când sunt numai patru – unu’ e la un miting la Clinceni, unu’ duce un rănit de la Baia – Mare la Cluj, altul îl aduce pe primu’ ministru de la Rovinari iar ultimul a dat la unu’ bateria și la altu’ giroscopu’.
Revenind serios, așa cum ar trebui … mă găndeam și eu că or fi ceva probleme cu aparatura de radiolocație care nu a mai fost „apgradată” de 15 ani. Sau or fi ceva lipsuri pe la rachetele aer – sol (sau invers). Mă gândeam la aparatura de vedere pe timp de noapte de pe tancuri …
Dar nu! Azi am fost adus cu picioarele pe pământul scump al patriei!
Mă sună azi un vechi și bun prieten. Vorbim de una, de alta după care îmi spune că a fost (ca toți cei din generația noastră) la o înmormântare. A trecut la cele sfinte un fost coleg de-al lui dintr-o garnizoană mare din vest, fost șef al serviciului care se ocupa de asigurarea cu puști și cartușe.
Așa cum se zice doar în România „a fost o înmormântare frumoasă”.
A venit, comform reglementului, și o gardă de onoare – niște soldați și un comandant, frumoși, tineri, înalți și hotărâți. Au venit, s-au aliniat, au luat poziția „de drepți” și, la momentul potrivit, au dat onorul … și gata.
Cătanele astea bătrâne au început să se mire (se gândeau doar că și lor le va veni rândul – s-a schimbat ceva, ar trebui să știm și noi, nu?) … nu s-au tras cele trei salve în aer!
Au întrebat în stânga și-n dreapta și au fost luminați de bravul comandant: nu avem muniție de manevră. Pentru puști. Nici măcar pentru ăia 40% care sunt operaționali?
Asta e tare! Prin urmare nu doar că nu putem să-l nimicim pe agresorul (când o veni!) da’ nici măcar nu-l putem speria?!
PS Ce-o fi zis bătrânul colonel de pe catafalc (în gându’ lui):
„Ehe, dacă știam eu, nu-mi băgam vreo 5 cartușe în buzunaru’ de la manta când am fost ultima oară în depozit!?
