Iar mijlocul prin care s-a realizat viteza cea mai mare este avionul”.
luni, 20 iulie 2015
ZIUA AVIATORILOR !
LA MULTI ANI AVIATORI MILITARI !
Căpitanul
Ferber, unul dintre primii aviatori francezi, contemporan cu Vuia, a dat
următoarea definiţie poetică:
,,Susţinerea în aer e o flacără care se naşte din
viteză. Dacă se vede tot ce se petrece în jurul nostru, se poate afirma că
viteza este caracteristica civilizaţiei moderne, căci nici o altă civilizaţie
anterioară nu a reuşit să realizeze vitezele omului modern care, în scurt timp,
poate cunoaşte orice colţ de pe glob.
Iar mijlocul prin care s-a realizat viteza cea mai mare este avionul”.
Iar mijlocul prin care s-a realizat viteza cea mai mare este avionul”.
Aviatorii
militari sărbătoresc astăzi, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, odată
cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul şi ocrotitorul aviatorilor
români.
Sărbătoarea prorocului Ilie Tesviteanul (20 iulie)
este şi ziua Aviaţiei Române. Acest sfânt este considerat, începând cu anul
1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Acest fapt se datorează felului în
care s-a săvârşit din viaţă, fiind purtat în văzduh pe un car de foc.
Cele doua momente sărbătoreşti reprezintă un
reper de suflet si credinţă pentru fiecare aviator spre a sluji cu incredere si
devotament aripile patriei.
Această
zi ne oferă onorantul prilej de a transmite un salut camaraderesc, plin de
respect pentru faptele aviatorilor, profesia şi devotamentul lor, omagiul şi
gratitudinea noastră, pentru toţi cei care astăzi sunt sărbătoriţi, generaţiile
trecute şi moştenirea bogată a înaintaşilor, a celor care s-au jertfit în
apărarea ţării, cunoaşterea fenomenelor naturii şi instrucţia zborului.
LA MULTI, FRUMOSI SI SANATOSI ANI !
CER SENIN IN TOATE ACTIUNILE DUMNEAVOASTRA !
LT. COL. DIPL. EC. (Rz.)
TUDOR ALEXANDRU - COSTEL