luni, 12 noiembrie 2012
Ziua elitei Armatei: cercetaşii militari
Ziua
elitei Armatei: cercetaşii militari
Azi, 12 noiembrie 2012,
se împlinesc 153 de ani de când la 12 noiembrie 1859, domnitorul
Alexandru Ioan Cuza, prin Ordinul de Zi nr.83, a semnat actul de constituire a
“Secţiei a II-a” din cadrul “Corpului de Stat Major General”, ca prim element
organizat al cercetarii Armatei române. Această zi se constituie ca un moment
de sinteză a faptelor ce situează structurile, unităţile şi subunităţile de
cercetare în elita Forţelor Armate. Este clipa de meritată sărbatoare pentru
cercetaşi, care de-a lungul anilor au construit edificiul unor structuri
capabile să-şi îndeplinească misiunile specifice la nivelul celor mai exigente
cerinţe.
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
ZIUA ARTILERIEI ROMANE
Începuturile
artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut
destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul
"artilerie" derivă din verbul arhaic francez "artiller",
care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini
de război. În anul 1843, domnitorul ţării Româneşti, Gheorghe
Bibescu, întreprinde o călătorie la Constantinopol. La înapoiere sultanul îi dăruieşte
patru tunuri cu ţeava din bronz (calibru 80 mm) ca "să slujească întru
paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti".
marți, 6 noiembrie 2012
ZIUA TRUPELOR DE CĂI FERATE ȘI TRANSPORTURILOR
“Ziua Transporturilor Militare” este
marcată astăzi în întreaga ţară.
La 16 noiembrie 1880, odată cu înfiinţarea celui de-al
doilea batalion de geniu s-a constituit şi câte o companie de căi ferate, primele
subunităţi de acest fel din Armata română.
A fost înfiinţat în cadrul Direcţiei a II-a din
Ministerul de Război, Biroul 3 Transporturi Militare. Astfel, structurile de
mişcare şi transport au reprezentat de la înfiinţarea lor un element important
în asigurarea sprijinului logistic, necesar îndeplinirii misiunilor
încredinţate forţelor armate române. Nevoile crescânde de deplasare a trupelor
şi de asigurare a unor cantităţi apreciabile de materiale au impus
redimensionarea şi transformarea structurilor militare de transporturi. Aceasta
s-a dezvoltat ca reacţie la necesităţi, ajungând în perioada celui de-al doilea
Război Mondial, la peste 50 de mii de oameni. După anul 1990, odată cu
restructurarea şi redimensionarea armatei, trupele de căi ferate s-au
sâmbătă, 3 noiembrie 2012
ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE
ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE
La 3 noiembrie 1916,
Marele Cartier General prin Ordinul nr. 294, a decis ca Scoala Militară de
Schiori din Bucuresti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de
Munte", organizat pe 3 batalioane, a 3 companii fiecare, având un efectiv
de 2000 de combatanti.Această decizie se impunea deoarece, luptele duse de
armata română în toamna anului 1916, au demonstrat că lipsa trupelor de
vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obtinerea sucesului
în campanie.
In cazarma Regimentului
4 Rosiori Cotroceni - Bucuresti, au început să se adune viitorii vânători de
munte, recrutati din întreaga armată.
În primul război
mondial, Trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul
Vânătorilor de Munte, care în functie de misiuni, a avut în compunere 3-4
batalioane de vânători de munte si o companie de mitraliere.Pe 9 ianuarie 1917,
printr-un alt Ordin al Marelui Cartier General român, Corpul Vânătorilor de
Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte organizat pe 5
companii de puscasi, 2 companii de mitraliere si o sectie de transmisiuni.În
perioada
joi, 25 octombrie 2012
Armata Română – mândrie naţională şi umilinţă totală
Televiziunile comerciale din România anunţă în forţă de câteva zile că vom
sărbători joi, pe 25 Octombrie 2012, ziua în care Armata Română a eliberat
ultimul „bulgăre” de pământ, redându-ne integritatea teritorială şi
suveranitatea naţională. În peisajul mediatic, ştirea este total idioată şi
obtuză, încercarea de a evita cu orice preţ cuvântul „brazdă” folosit pentru
aceeaşi ştire de către presa comunistă, conducând la o sintagmă dezastruoasă
din punct de vedere mediatic. Este de la sine înţeles că ostaşii români nu au
stat să elibereze rând pe rând, bulgării de pe fâşia arată de frontieră. în
acest sens sintagma presei comuniste „ultima brazdă”, fiind mult mai reuşită,
decât tâmpenia cu „bulgărele de pământ”.
În realitate, nu vom sărbători pe 25 Octombrie 2012, denumirea de „Minister al Apărării Naţionale” a fost luată abia în anul 1932, fiind schimbată denumirea Ministerului de Război înfiinţat în 1862, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin contopirea Ministerelor de Război de la Iaşi şi Bucureşti. În consecinţă, Ministerul Apărării Naţionale funcţionează cu actuala denumire,
miercuri, 24 octombrie 2012
PROGRAMUL DE FUNCTIONARE LA SEDIUL FILIALEI SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE - FILIALA ORADEA
INCEPIND
CU DATA DE 01.11.2012 PROGRAMUL DE FUNCTIONARE LA SEDIUL FILIALEI
SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE - FILIALA ORADEA ESTE IN
FIECARE JOI A SAPTAMINII INTRE ORELE 17.00 - 19.00.
ACEASTA HOTARIRE A FOST DISCUTATA SI APROBATA IN CADRUL ADUNARII GENERALE A S.C.M.D. - FILIALA ORADEA DIN DATA DE 23.11.2012.
SECRETAR FILIALA S.C.M.D. - FILIALA ORADEA
LT.COL. (Rz.) TUDOR ALEXANDRU - COSTEL
sâmbătă, 6 octombrie 2012
ADUNAREA GENERALA A S.C.M.D. - FILIALA ORADEA
IN DATA DE 23.10.2012, ORA 17.30, LA SEDIUL PRIMARIEI, SALA TRAIAN MOSOIU, VA AVEA LOC ADUNAREA GENERALA A S.C.M.D. - FILIALA ORADEA.
ORDINEA DE ZI ESTE URMATOAREA :
1. BILANTUL ACTIVITATII FILIALEI S.C.M.D. - FILIALA ORADEA PE ANUL 2012.
2. EXECUTIA BUGETULUI PE 2011 SI STADIUL EXECUTIEI PE 2012.
3. ANALIZA PROIECTELOR DE HOTARIRI CARE SE VOR DISCUTA LA C.N.R.
4. ALEGEREA (RECONFIRMAREA) MEMBRILOR BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI S.C.M.D. - FILIALA ORADEA.
5. STABILIREA MANDATULUI DE DELEGARE LA C.N.R. A DELEGATULUI DIN PARTEA FILIALEI S.C.M.D. - FILIALA ORADEA.
SECRETAR S.C.M.D. - FILIALA ORADEA
LT.COL. (Rz.) TUDOR ALEXANDRU - COSTEL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








