sâmbătă, 14 iulie 2012
Sub genericul “Ziua Transmisioniştilor Militari” , arma Comunicaţii şi informatică sărbătorește 139 de ani de existență
Pe data de 14 iulie
1873, s-a înfiinţat, în ţara noastră, prin Înaltul Decret nr. 1303, prima
subunitate de transmisiuni din armată – secţia de telegrafie din cadrul
companiei de minări a Batalionului de Geniu, care cuprindea un şef de secţie,
15 manipulatori, câţiva şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti.
Evenimentele
politico-militare care au avut loc la nivel mondial în ultimele decenii, dar şi
apariţia şi dezvoltarea în ţările europene a unor mijloace tehnice de
comunicare din ce în ce mai performante şi-au pus amprenta asupra apariţiei şi
dezvoltării armei transmisiunilor, fenomen cunoscut astăzi sub denumirea de
‘Comunicaţii şi Informatică’.
Adoptarea unor
mijloace de comunicare moderne a permis, de-a lungul timpului, lărgirea
substanţială a zonelor de acţiune ale unităţilor şi subunităţilor militare,
mărirea distanţelor între punctele de comandă, cunoaşterea în timp scurt a
situaţiilor tactice, trecându-se treptat de la spaţiul terestru la cel maritim
şi apoi la cel aerian.
După aderarea
României la NATO, Ministerul Apărării Naţionale a depus eforturi pentru
dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de comunicaţii şi a sistemelor
informatice la nivelul standardelor de compatibilitate şi interoperabilitate nord-atlantice.
Cu ocazia Zilei Transmisioniștilor Militari, Biroul Operativ al S.C.M.D.
Filiala Oradea, urează tuturor celor care fac parte din această armă, multă
sănătate, fericire si viaţă lungă
SECRETAR S.C.M.D. – FILIALA ORADEA, LT. COL. (RZ.) TUDOR ALEXANDRU