duminică, 14 aprilie 2013
PRACTICILE ... PENSIILOR MILITARE !
VA MULTUMESC DOMNULE C.F.
POSTEZ ACEST MATERIAL PENTRU A AFLA SI ALTII DE PRACTICILE ... PENSIILOR MILITARE !
Adevărul, 24 mai 1934, p.5
CRONICA MILITARĂ
P e n s i i l e m i
l i t a r e
Câteva aprecieri si propuneri de
general Alexe Anastasiu
Înainte vreme trecerea la pensie si
situatiunea de pensionar nu erau privite de militari cu amărâtă deceptiune
decât doar sub raportul vârstei. Cuantumul pensiei, de ex., fată de solda
gradului din activitate, prezinta o diferentă bănească foarte mică; iar ca
tratament moral, regimul respecta riguros principiul erarhiei, întrucât nici un
militar activ nu primea o soldă mai mare de cât pensia unui grad superior.
Astfel, de ex., solda unui căpitan activ
înainte de războiu (1916) era, împreună cu indemnitatea (indemnizatia, n.n.) de
activitate, 460 de lei.
Pensia unui maior era 466 lei. Deci căpitanul
activ nu primea mai mult decât maiorul pensionar.
Solda unui colonel din activitate 800
lei. Pensia unui general de brigadă 900 lei.
Și asa mai departe în sus si în jos.
După războiu însă, spiritul anarhizant ce-a
stăpânit conducerea noastră a ignorat sau a depreciat cu totul această măsură
înteleaptă de disciplinare a contumirilor (cuantumurilor, n.n.) bugetare la
solde si pensii.
Astfel, de ex., solda unui maior cu
indemnitătile bugetare este de 15.795 lei, iar pensia unui general de corp de
armată domiciliat într-o localitate de a patra categorie este de 14.135. Prin
urmare, un maior activ primeste mai mult decât un general de corp de armată!
Or, principiile organice cari prezidează la
constituirea, perfectarea si păstrarea unui corp bun de ofiteri si de
subofiteri activi (de carieră) cer, între conditiunele de realizare, si un
regim satisfăcător de pensii (subl.n.). Evident, prin tratament satisfăcător la
pensie nu se poate întelege astăzi un regim de favoruri ca pe vremea când
militarilor de carieră părăsind armata li se acodau titluri si proprietăti cu
venituri mari, rente frumoase si fel de fel de privilegii; dar, în nici un caz,
acest regim nu poate si nu trebuie să fie astfel încât militarul activ să se
gândească la pozitia de pensionar cu oroare, iar pensionarii s-o îndure ca pe o
funestă calamitate.
Ne găsim astăzi în trista situatiune că
militari activi cari altădată, când îndeplineau numai una din conditiunile
legale, cereau singuri trecerea lor la pensie, astăzi nu stiu cum să solicite,
să implore chiar, celor în posibilitate a-i cruta favoarea mentinerii în
serviciul activ până când vor împlini si a doua conditiune de pensionare; iar
conducerea militară superioară, constientă de mizerabila remunerare a
pensiilor, nu poate avea cruzimea să-i refuze, abătându-se astfel de la
cerintele reîntinerirei cadrelor, atât de necesare unei bune încadrări si
pentru timp de pace si pentru mobilizare.
Dăinuirea
acestei stări este profund defavorabilă intereselor de apărare natională.
Personal sunt poate dintre acei putini camarazi cari, ajutati de soartă, nu
trăesc numai din pensie. Cu o simtitoare obiectivitate, dar si cu toată grija
unor consecinte cari pot fi extrem de grave, nu stiu cum să dau mai insistent
alarma, afirmând că, sub raportul fortei morale, cu ofiteri si subofiteri
activi cari văd în pensionarii maltratati de astăzi perspectiva situatiei lor
de mâine nu se poate face, cu rezultatele asteptate, pregătirea maselor de
luptători pentru jertfele supreme, căci, atunci când recunostinta patriei se
surogează, sufletul jertfei se distruge.
Statul n-ar trebui să ciuntească drepturile de
precădere în atentiunea sa pentru fortele de apărare natională, dator fiind să
asigure sporirea capabilitătii ofiterilor si subofiterilor armatei.
Această calitate nu se cultivă însă si nu se
sporeste în rândurile militarilor activi cu un sistem de prigoană a
pensionarilor militari, independent de orice consideratiuni si, la rigoare,
chiar simtitoare jertfe bănesti, pensiile militare actuale trebue neapărat si
urgent reaxate. Această reaxare se
impune s-o facem, cu atât mai mult cu cât ea poate fi realizată usor, repede si
fără sacrificii bugetare.
Operatiunea
organică în chestiune comportă următoarele măsuri capitale, dar necostisitoare:
1) O lege specială de pensiuni militare,
raportată – ca principiu de bază – la solda militarului activ, în functie de un
procent la sută cumpănit pentru o stare normală a finantelor statului si cari
să cuprindă prescriptiuni referitoare si la stări anormale, ca bunăoară criza
actuală; adică, evitând o provocare de sporuri bugetare atunci când statul nu
le poate suporta, scopul legii fiind deocamdată numai eliminarea cauzelor de
nedreptăti, pentru a pune capăt haosului si anarhiei existente din cauza legei
actuale si a dispozitiunilor pentru aplicarea ei, vitrege pensionarilor
militari.
2) Separarea conducerii si
administratiunii pensiilor militare de Casa generală de pensii (Ministerul de
Finante trecându-le pe seama Ministerului Apărării Nationale).
Pentru a ne putea da seama cu deplină
constiintă de necesitatea si posibilitatea înfăptuirei acestor două măsuri, le
vom cerceta mai în detaliu pe fiecare în parte.
O LEGE SPECIALĂ DE PENSIUNI MILITARE
Această măsură organică legislativă
n-ar fi o inovatie fată de alte tări si nici chiar pentru tara noastră,
întrucât există aiurea, iar la noi, în 1899, ministru de răsboiu fiind
generalul Jak Lahovari, ofiter de stat major foarte cult (fost profesor
universitar) si un excelent organizator, s-a făcut si s-a pus în aplicare prima
lege specială pentru conducerea si administrarea pensiilor militare, prin
Ministerul de Răsboiu. Acea lege a fiintat până în 1902, fără să fi produs
vre-un neajuns pentru cineva, fără deficite în sarcina Statului si fără
nemultumiri si plângeri din partea pensionarilor militari, ori procese în
justitie cari astăzi abundă în compartamentul militar de la Casa generală de
pensiuni, unde, în 1902, au fost trecute pentru consideratiuni si scopuri de
moment, nerealizate dealtfel chiar de atunci.
Unificarea conducerii si administrării
pensiilor civile si militare concentrându-le la o singură Casă de pensiuni
dependentă de Ministerul de Finante pretindea, pe lângă avantajul economiei de
cheltuieli si simplificarea sistemului
de egalare a drepturilor pensionarilor si armonizarea lor erarhică, toate
categoriile de pensionari fiind în mâna unei singure autorităti. În practică
însă, o dispozitiune riguroasă în acest senz nu s-a luat. Regimuri speciale de
pensii pe categorii au fost create de atunci într-una. Chiar numai în domeniul
pensiilor militare avem regimuri si legi speciale pentru jandarmerie, si
aviatie, iar în domeniul civil si eclesiastic avem legi si case speciale pentru
pensii la C.F.R., la Ministerul Sănătătii, la Case autonome, precum si
regimurile existente în provinciile surori, pe cari a trebuit să le mentinem.
Că lucrul este asa si trebuie să rămână
astfel face dovadă textul art. 2 din anteproectul legei generale de pensiuni
întocmit anul trecut de de Finante, care stabilea că intră sub prevederile
legei (aceea care se elabora) toate categoriile de pensionari, afară de acelea
cari dispun de legi, regimuri si case de pensiuni proprii cari vor continua să
fiinteze si mai departe asa cum sunt, dacă ele singure nu ar cere trecerea la
Casa generală de pensiuni a Ministerul de Finante.
Prin urmare, regimuri de legi speciale
existând, ideia creărei unui precedent prin o lege specială pentru pensionarii
militari este exclusă. Iar facultatea
de-a fiinta sau nu sub regimul unificat, fiind admisă de Ministerul de Finante,
cum dovedeste anteproectul de lege din anul trecut, această facultate nu poate
fi interzisă pensionarilor militari.
Vom vedea mai departe si alte temeiuri
cari pledează în favoarea acestei mult asteptate măsuri.
Adevărul, 24 mai 1934, p.5
Adevărul, 5 iunie 1934, p.5
CRONICA MILITARĂ
Necesitatea legii speciale pentru
pensiile militare de general Alexe Anastasiu
Cu
ocazia prezintării unui memoriu cerut de Ministerul de Finante, cu întâmpinări asupra
anteproectului legii generale de pensiuni întocmit de acel minister (Casa
generală de pensiuni) anul trecut, Societatea ofiterilor în rezervă si
retragere “Carol al IIlea”, printr-o declaratie preliminară, arăta că adunarea
generală a societătii, constientă de conditiunile exceptionale sub care trebuie
privită si solutionată, prin lege, chestia pensiilor militare, rămâne
nestrămutată în credinta că administrarea deplină a acestor pensii trebue să se
facă neapărat sub autoritatea Ministerului Apărării Nationale si pe baza unei
legi speciale, cum se face si în alte tări si cum s-a mai făcut cu succes, altă
dată, si la noi.
Declaratia aceasta prealabilă a Soc. “Carol al
II-lea”, făcând aluzie la starea precară
a pensiilor militare de la război încoace, exprimă o crudă si extrem de
dureroasă realitate.
Dar dacă starea aceasta precară a pensiilor
noastre militare ar fi determinată numai de criza economică si financiară
postbelică, este evident că ea n-ar justifica elaborarea unei legi de
pensii speciale pentru militari,
întrucât consecintele crizei, atingând toate categoriile de bugetari, în mod
egal si, respectiv, proportional, nu se pot cere si nici acorda exceptiuni si
privilegii. În realitate, însă, nu este numai criza cauza existentei si
gravitătii stării precare în chestiune.
Cauza sau mai bine zis cauzele genetice
ale stării precare a pensiilor militare derivă în cea mai mare parte numai din
eroarea ce s-a făcut în 1902, când pensiile militare s-au unificat cu pensiile
civile, precum si din crearea prin legea din 1925 si dispozitiunile de birou
pentru aplicarea acestei legi pentru pensionarii militari si exclusive numai
contra lor, a unor conditiuni de tratament pe cât de nedrepte, pe atât de
vexatoare.
Astfel, în 1926, cu ocazia majorării
indemnitătii (indemnizatiei, n.n.) de scumpete a pensiilor, în mod general, cu
25 la sută, în ce priveste pensionarii militari, s-a dispus 2 ca –
aplicându-li-se si lor acest coefficient, “suma rezultată să nu întreacă în tot
cazul pentru căpitan de … atâta, pentru maior de … atâta si asa mai departe
pentru toate gradele, adică o limită maximală, pe grade, care nu s-a prevăzut
însă pentru nici o altă categorie de pensionari. De aici a rezultat neajunsul jicnitor că pensiile
militare au rămas inferioare pensiilor civile, nu numai la grade egale, prin asimilare, dar chiar si decât a
unor grade mai mici. Asa de ex., pensia unui învătător, care prin asimilare –
fiind primul grad în erarhia profesoratului de carieră – ar corespunde gradului
de sublocotenent, nu numai că esind la pensie primea mai mult decât un sublocotenent,
locotenent ori chiar căpitan, dar depăsind ierarhia ofiterilor inferiori,
primea mai mult si decât un maior, aliniindu-se pentru cuantumul pensiei cu
locotenent-colonelul. Cunosc personal cazul unei institutoare, cu gradatii,
care avea pensia mai mare decât a sotului ei general.
În ce priveste domeniul pur militar, după cum
am arătat în articolul precedent, un maior are solda mai mare decât pensia unui
general, situatie penibilă care însă nu există în domeniul civil pentru grade
similare.
Contrastul
nu arată că soldele sunt mari, întrucât în realitate si ele sunt mai mult decât
insuficiente, ci numai spiritul anarhic ce stăpâneste erarhizarea pensiilor
militare si absolut numai această categorie de pensionari.
Alt caz de nedreptate. Pensionarii militari
primesc pensii foarte diferentiate între ele pentru grade si drepturi
egale, după data esirei lor la pensie.
Astfel, un general trecut la pensie înainte de 1919 primeste mai putin decât un
general esit la pensie după 1919, desi au aceiasi ani de serviciu si au avut
aceeasi vârstă la data pensionării.
Această diferentiere este desigur
iratională si nedreaptă.
Cerintele existentei, obligatiunile sociale,
consideratiunile de prestigiu si de demnitate corespunzătoare gradului, fiind
identice, motivul că unul apartine unei legi de pensiune mai veche, iar altui
unei legi mai nouă, este absolut brutal. Bursa vietii nu stabileste preturile pietii pentru pensionarii militari,
aparte si după data pensionării lor.
Alimentele, îmbrăcămintea, chiriile, medicamentele
etc. sunt plătite de pensionari după cursul pietii de astăzi, nu acel de la
data pensionării.
O anomalie strigătoare pentru ofiterii
pensionari o formează apoi chestiunea indemnitătilor, ca adaose la solda
activilor cari nefiind supuse retinerii
de 10 la sută pentru pensie, sunt din această cauză nereversibile la pensie. 3
Procedeul este nedrept si neloial, iar
practicarea lui păgubeste prestigiul statului (subl.n.), fată de acei ce nu
si-au precupetit viata pentru el, cu mult mai simtitor decât reprezintă
profitul bănesc ce-l poate aduce această măsură.
Înainte de 1916 exista un supliment la solda
propriu-zisă a activilor, sub titlul de indemnitate de activitate, nesupus la
retinere si nereversibil la pensie, dar acel supliment raportat la cuantumul
soldei era de circa 9 la sută. Acum la solda
propriu-zisă «brută» se dau vreo 4 indemnităti, cari în total depăsesc o treime
din cuantumul soldei, iar pensia se calculează numai asupra soldei bruto, după
ce se mai deduc si cei 10 la sută, retinerea pentru pensie, desi pensionarii
militari au plătit-o si ei fiind activi.
Când procedeul se va schimba si se va fixa
pentru stabilirea pensiei un procent general de atâta la sută din salar pentru
civili si, prin consecintă, pentru militari, măsura va fi dezastruoasă pentru
acești din urmă. Functionarii
civili n-au asemenea indemnităti, iar sporurile create la salarul lor prin
«gradatii» fiind supuse la retineri sunt reversibile la pensii.
Este nevoie prin urmare de o lege specială,
care să prevadă că pensia militarilor se referă la retributia lunară ce
primesc, sub orice titlu, indemnitătile fiind supuse la retinerea pentru pensie
si deci reversibile la pensie.
Se pretinde că prin o nouă lege generală de
pensiuni toate nedreptătile, anomaliile si vitregiile semnalate de pensionarii
militari se vor înlătura, stabilindu-se un regim uniform, egal si echitabil
pentru toti, corespunzător drepturilor respective. O asemenea lege mai toate
guvernele de la 1926 încoace au anuntat-o, iar unele au dispus chiar pregătirea
ei, dar n-au înfăptuit-o încă si afirmăm că nu vor putea-o înfăptui curând,
chiar dacă vor tine sincer si hotărât s-o facă. Motivul: o nouă lege a pensiilor trebue să stabilească
neapărat normalizarea lor. Or, normalizarea pensiilor, fără o prealabilă
normalizare a salariilor, este inoperantă, exclusă; iar normalizarea salariilor
este o măsură, dacă nu imposibil de realizat, în tot cazul o operatiune extrem
de dificilă si de lungă durată.
Este drept că în 1902 s-a putut stabili o
asimilare a erarhiei civile cu erarhia militară, uniformizând salariile
functionarilor statului prin referire la gradele si soldele militare; ceea ce a
înlesnit si o echitabilă aplicare aplicare a legei generale a pensiilor din
acel an. Dar de la 1902
până astăzi, lucrurile sau, mai bine zis, situatiunile s-au schimbat profund.
După războiu mai cu seamă, în domeniul functionăresc civil s-au creat trepte
intermediare aproape pentru fiecare grad erarhic de port si functiune. Asa de ex. înainte vreme exista la functionarii
civili erarhia aceasta: sef de biurou, sef 4 serviciu si director.
Demnitatea de director general era limitată numai la câteva institutii.
După 1902 s-a generalizat functiunea de
director general la toate ministerele si unele autorităti si servicii, de stat,
judetene si chiar comunale urbane, mai înfiintându-se treptat si posturi de
subdirectori generali, subdirectori, subsefi de servicii si subsefii de birouri
etc., iar pentru fiecare post s-au creat câte două, trei si patru trepte ca de
ex. impiegat cl. I, II, III, IV,
sef de biurou principal, sef de birou de cl. I, II, III si asa mai
departe. Caracteristica acestor
creatiuni fiind că nu există în mod identic la toate departamentele
autoritătilor si serviciilor (caselor) autonome ; iar conditiunile de numire,
înaintare si salarizare a functionarilor de la unele din aceste compartimente
functionăresti depinzând de titluri academice si tehnice de specialitate cari
nu există la altele, este evident că un sef de biurou, de serviciu ori director
de la sănătate, de la culte, de la industrie etc. nu este totuna cu
corespondentul său de la un compartiment functionăresc, unde nu se cer
titlurile si probele cerute celorlalti. Soldele fortuit diferă, iar nivelarea lor ar însemna pentru titrati o
deposedare nedreaptă si ofensatoare.
Raportând apoi functiunile acestea la
erarhia militară si stabilind că seful de birou se asimilează gradului de
căpitan, seful de serviciu unui maior, directorul unui colonel, iar directorul
general unui general, cu cine asimilezi, la treaptă erarhică pe subdirectori si
titularii de diferite grade: principal, de cl. I ,II, III etc. ?
Cine si când va realiza oare o înteleaptă si
justă armonizare ?
Pentru pensionarii militari însă armonizarea
pensiilor se poate face fără nici o dificultate, întrucât soldele militarilor
sunt perfect armonizate. Un căpitan, un maior, colonel etc. din orice armă,
serviciu sau garnizoană ar fi si din orice comandament ar face parte, având si
autoritate si soldă si drepturi egale. Prin simpla raportare a pensiilor
militare la solde, în baza unui coeficient la sută, egal pentru toti, se obtine
armonizarea si se pune capăt stării haotice si anarhice. Iată de ce este
necesară o lege specială pentru pensiile militare. O cere nu numai dreptatea,
dar si logica.
Sursa: Adevărul, 5 iunie 1934, p.5