vineri, 24 februarie 2012

INCOMPETENŢĂ, NEGLIJENŢĂ SAU ABUZ ?


PUBLICAM ACEST ARTICOL PE SITE-UL FILIALEI ORADEA !

 ESTE PRELUAT DE PE SITE-UL BRASOV
miercuri, 22 februarie 2012
INCOMPETENŢĂ, NEGLIJENŢĂ SAU ABUZ ?
Dragi camarazi, 
Încă de la declanşarea procesului de recalculare a pensiilor militare, în decembrie 2010, am atras atenţia asupra intenţiei autorităţilor de a complica situaţia juridică şi a vulnerabiliza posibilităţile noastre de apărare în faţa justiţiei.
Într-o primă etapă, au fost emise una sau mai multe decizii de recalculare pentru o singură persoană care au fost iniţial contestate şi apoi atacate în justiţie.
Tribunalul din Braşov şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru a complica şi mai mult posibilităţile noastre de apărare.
După eforturi prelungite de reprezentare, în cauzele în care s-au acordat termene de judecată în anul 2011, Tribunalul Bucureşti a hotărât să decline aceleaşi cauze înapoi , la Tribunalul Braşov. Ca urmare a constatării conflictului negativ de competenţă, dosarele respective au fost înaintate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca instanţa supremă, prin regulator de competenţă, să stabilească instanţa competentă teritorial, cu soluţionarea acestor cauze.
PENTRU A VEDEA TOATE PAGINILE DAŢI CLIK PE "Aflaţi mai multe>> " 

În procesele derulate până în prezent, cei mai mulţi camarazi au fost victimele unor mentalităţi şi raţionamente superficiale, ale unor motivări în care nu sunt descrise situaţiile de fapt, în baza cărora le-au fost diminuate pensiile de serviciu.
Între timp, din cauze binecunoscute a fost emisă şi promulgată necondiţionat, O.U.G. nr.1 /2011, în baza căreia s-a declanşat procesul de revizuire a pensiilor militare. Graba, lipsa de profesionalism, precaritatea bazei de date şi informaţii privind veniturile realizate, au împins acest proces de revizuire dincolo de hotarele legalităţii şi aşa destul de confuză şi contradictorie. Suntem acum în situaţia în care, fiecare ofiţer în rezervă cu pensia diminuată cronic, a primit câte 2-5 decizii de revizuire iar cei care au lucrat după pensionare, s-au pricopsit şi cu câte 2-3 decizii de recalculare, în baza Legii 263 /2010. Aglomerările de dosare în instanţe şi „comenzile politice” de limitare a posibilităţilor noastre de apărare în faţa justiţiei au făcut ca termenele date pentru analiza şi judecarea cauzelor privind recalcularea , să fie împinse până în anul 2013.
Suntem acum în etapa în care am primit deciziile de revizuire şi ne pregătim să fim loviţi de regularizare şi deciziile de impunere. Situaţia noastră s-a complicat la maximum şi am să mă explic.
Pornim de la premisa că toate deciziile privind revizuirea şi recalcularea (după Legea 263/2010, pentru aceia care au lucrat suplimentar după pensionare), decizii care au produs vătămarea nostră, trebuie contestate! Prin urmare, contestăm 2-5 decizii de revizuire respectiv, recalculare. Aici s-a dorit să se ajungă şi din acest moment, posibilităţile nostre de apărare, dreptul nostru la un proces echitabil, devin vulnerabile astfel:
a. Scenariile antidemocratice concepute de către autorităţile tuturor structurilor de apărare şi ordine publică vizeză două aspecte şi anume:
- au fost elaborate mai multe decizii de revizuire şi recalculare succesive şi contradictorii (cu multe aberaţii şi greşeli de ordin tehnic) pentru a complica procesul de apărare (contestarea deciziilor şi stabilirea numărului de acţiuni în instanţe);
- foarte mulţi camarazi nu vor primi răspunsul la contestaţie în termenul legal, 45 de zile, fapt ce blochează accesul la justiţie deoarece în acţiunea de contestare la instanţă sunt invocate două elemente: anularea Hotărârii comisiei de contestaţii şi anularea deciziei de revizuire (recalculare). Este posibil ca instanţele să respingă acţiunea (în lipsa Hotărârii comisiei de contestaţii) ca fiind prematură sau poate să ia în calcul „lipsa răspunsului” , ca răspuns negativ. Dacă după scurgerea termenului de 45 de zile nu vine răspunsul comisiei de contestaţii, mai este oportună o notificare a petentului pentru urgentarea răspunsului la contestaţie?
Va fi foarte dificil să se demonstreze în instanţe acest abuz evident.

b. Vor fi situaţii în care un camarad de-al nostru va trebui să formuleze 2-3 acţiuni succesive în instanţe în funcţie de termenele la care primeşte răspunsul la contestaţii. Instanţele vor decide dacă există posibilitatea conexării dosarelor sau nu.

c. Care va fi evoluţia proceselor privind anularea deciziilor de revizuire (recalculare după Legea 263/2010) atâta timp cât acţiunile privind anularea deciziilor de recalculare (după H.G. nr. 735/2010) nu sunt finalizate? Cunoaştem faptul că procesul de revizuire vizează pensiile recalculate nelegal, după ce H.G. nr. 735/2010 care, a fost suspendată. Prin urmare, este oportună şi corectă suspendarea acţiunii privind revizuirea (recalcularea după Legea 263/2010) până la finalizarea acţiunii de recalculare (conform Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 735/2010)?

d. Urmează regularizarea şi decizia de impunere. În mod normal şi aceasta se contestă şi apoi după 45 de zile se acţionează în instanţă. Se motivează această acţiune de impunere atâta timp cât avem pe rol acţiunile de anulare în instanţă a deciziilor de revizuire?

e. În dosarele de recalculare (după H.G. nr. 735/2010) petenţii sunt grupaţi în funcţie de situaţia din ianuarie 2011 iar în dosarele de revizuire aceştia nu mai pot fi grupaţi la fel. Din aceste considerente cele mai multe cauze pot fi tratate şi analizate individual în funcţie de răspunsurile la contestaţii. Avocaţii sunt în măsură să hotărască asupra acestei probleme. În niciun caz gruparea contestatorilor din dosarele de recalculare nu se mai suprapune peste gruparea din dosarele de revizuire. Acest factor exercită presiuni asupra avocaţilor de a opta , în unele cazuri, pe acţiuni individuale!

În concluzie, îmi exprim punctul de vedere că acţiunile în instanţă privind anularea revizuirii se complică din cauza acestor factori enunţaţi iar SCMD, Filiala 1 Braşov nu poate să vă ofere soluţii în afara celor stabilite de avocaţi. Toate aceste fenomene, inexactităţi, confuzia juridică, suprapunerea unor etape, neglijenţa şi abuzul autorităţilor, au favorizat jocul scenarist în defavoarea celor care sunt vătămaţi, adică noi. Din aceste considerente, am lăsat la libera dumneavostră alegere hotărârea de a contesta în instanţe, aceste abuzuri iar în seama avocaţilor, activitatea juridică. Sindicatul militar, Filiala 1 Braşov s-a implicat în sprijinul organizatoric, logistic, clarificarea documentelor necesare, promovarea ghidului de procedură, anunţarea termenelor, informarea asupra stadiului proceselor, stabilirea unui program de lucru cu avocaţii.

Aceste probleme aduse la cunoştinţa dumneavoastră ar trebui să facă obiectul analizei şi informării reciproce între filiale, obiectivul principal al compartimentului juridic al SCMD.
Totodată, adresez rugămintea colegilor tuturor filialelor din ţară pentru a gândi şi formula unele răspunsuri la aceste probleme care ar trebui să facă obiectul unei strategii comune.
Dragi camarazi,
Zilele trecute, am întâlnit un fost coleg de la M.A.I. aflat în poziţia de pensionar care m-a asigurat, cu zâmbetul său nevinovat, că acţiunile noastre nu vor avea niciun rezultat deoarece Legea 119/2010 şi O.U.G. nr.1/2011, sunt declarate constituţionale. Aflat în tabăra puterii şi având un membru al familiei în „marea familie portocalie din Senat ”domnia sa” este îndreptăţită să treacă peste abuzurile grosolane săvârşite de puterea cu pricina, împotriva noastră. Doresc şi pe această cale, să-i reamintesc că, deşi actele normative respective sunt declarate constituţionale, abuzul creat de inexactitatea datelor şi informaţiilor precum şi aplicarea discriminatorie a Constituţiei fac din autorii respectivi, nişte impostori. Noi , militarii în rezervă, vătămaţi de această impostură nu vom uita aceste infracţiuni contra capacităţii de apărare şi mai devreme sau mai târziu vor fi aduse în faţa opiniei publice şi a instanţelor. Persoana în cauză fiind de specialitate ar trebui , de asemenea, să cunoască faptul că aceste tipuri de infracţiuni se prescriu mai greu. Vom trăi şi vom vedea!
În foarte multe analize am reiterat ideea că trebuie să forţăm şi unele soluţii politice în rezolvarea litigiilor noastre cu autorităţile statului. În acest sens pe 20.02.2012, am înaintat două petiţii una către PARLAMENTUL ROMÂNIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR, Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, corupţiei şi pentru Petiţii iar cealaltă, către ADMINISTRAŢIA PRESIDENŢIALĂ, Compartimentul Pentru Probleme Cetăţeneşti, Audienţe şi Petiţii, PALATUL COTROCENI. Aceste petiţii au fost intitulate „PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ŞI PROCEDURILOR ILEGALE APLICATE DE M.Ap.N. , M.A.I. ŞI S.R.I., ÎMPOTRIVA PENSIONARILOR MILITARI ALE CĂROR PENSII AU FOST DIMINUATE”. Ele au fost semnate de majoritatea militarilor ale căror pensii au fost diminuate.
Prin aceste petiţii am solicitat în numele lor:
a. Alcătuirea imediată a unei comisii parlamentare formată din experţi în domeniul financiar-contabil, care să constate greşelile enorme şi evidente care s-au produs în procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militare. Este evident pentru orice persoană de bună credinţă că nu s-a dispus nici de timpul suficient şi nici de personalul calificat pentru prelucrarea cantităţii uriaşe de date şi informaţii aferente dosarelor de pensionare ale celor peste 170.000 de militari în rezervă.
b. Să se solicite oprirea imediata a regularizărilor, în sensul de a nu reţine de la cei cu pensii diminuate, sumele stabilite arbitrar, începând cu 01.01.2011, până la revizuirea actelor normative şi a bazelor de date, concomitent cu terminarea proceselor înaintate în justiţie. Procedând astfel, veţi stopa hărţuirea militarilor în rezervă, demonstrând ca ţelul cel mai de preţ este normalitatea şi nu dezbinarea.
Am considerat că aceasta este calea cea mai rapidă şi sigură pentru a contracara greşelile şi erorile de ordin tehnic, procedural, discriminatoriu şi Constituţional care au alcătuit fondul abuzului grosolan, săvârşit de autorităţi, împotriva noastră. Nu înţeleg nicicum, pasivitatea celor care nu au avut interesul şi bunăvoinţa de a se deranja pentru semnarea petiţiilor. Probabil, că aceştia s-au resemnat prin capitulare, definitiv.
Aştept unele sugestii şi intervenţia Compartimentului juridic al SCMD.

Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Gl.Mr.(r). prof.univ.dr. Petrişor Mandu