miercuri, 15 februarie 2012

Petitie: "Recuperarea creantei istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro"


Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro

06/02/2012

Destinatar: Guvernul Romaniei

Stimați cetățeni,
Animat de dorința de a lămuri datoriile Germaniei fața România şi de a contribui la găsirea de soluții la ieșirea României din criză, supun atenției Dumneavoastră această problemă în speranța ca prin sprijinul popular al românilor vom reuși să sensibilizăm atenția factorilor responsabili pentru clarificarea acestei creanțe istorice de peste 18 miliarde de euro.
In 1935, România si Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plățile dintre cele doua țări, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naționala a României si Casa de Compensație Germana. Conform lucrărilor de specialitate (Kiriţescu, S., Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol. al II-lea, pag. 503, cercetările din cadrul Academiei Române / INCE), la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring depăşea 1 miliard mărci imperiale.
Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: Arhiva Germaniei; numărul de registru din Berlin este: R 2/222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de Compensaţie precum şi toate tranzacțiile; Banca Reglementelor din Basel - Raportul de lucru nr.13 si 14 (p. 164 - 166). Din documentele care există, este vorba despre o datorie a Germaniei către România, care datează din perioada celui de-al Treilea Reich, şi care a ajuns în zilele noastre la fabuloasa sumă de 18 miliarde de euro. Toate datoriile pe care statul român le-a contractat în ultimii ani ar putea fi acoperite cu ușurință de o creanța uitata timp de aproape șapte decenii. Si totuși, autoritățile de la București par complet dezinteresate de acest subiect. 
Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie.